Editura Evenimentul si Capital

După ce a ieșit din ÎNCHISOARE, un cunoscut LIDER PSD și-a vândut o vilă luxoasă și s-a mutat la bloc

Casa lui Mitrea din Cotroceni
Autor: | | 3 Comentarii | 5825 Vizualizari

La șase luni de la eliberarea din închisoare, fostul deputat PSD Miron Mitrea și-a vândut luxoasa vilă din Cotroceni, cu 870. 000 de euro, și s-a mutat într-un apartament situat într-un cartier rezidențial. Potrivit Kanal D, familia Mitrea ar avea de acoperit o datorie de 600. 000 de euro.

De altfel, consultând ultima declarație de avere a soției sale, Manuela, fost și ea deputat PSD, am observat că, pe 20 octombrie 2016, a fost efectuată vânzarea unei case de locuit, cu 870.000 de euro, iar la rubrica ”Datorii” au fost trecute sumele: 220.000 de euro și 40.000 de lei.

Cei doi mai dețin o casă în Austria, de 160 mp, fapt confirmat de Mitrea într-un interviu acordat Evenimentului zilei, imediat după ce a ieșit din închisoare. Vila din Cotroceni a fost cumpărată în 2004.

Pe 13 februarie 2015, instanţa supremă l-a condamnat pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004 şi parlamentar PSD la data trimiterii în judecată, la doi ani de închisoare cu executare. Este vorba despre dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Atunci, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format din preşedintele Mihai Ionuţ Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol, a decis să confişte de la Mitrea suma de 327.928 de lei. În ziua în care a fost condamnat, polițiștii au mers cu mandat la vila din Cotroceni, însă Mitrea era deja la Constanța, unde avea domiciliul. Mitrea a fost eliberat condiționat din închisoare pe 19 mai 2016, pentru bună purtare.

Miron Mitrea: ”Am hotărât să nu mă mai amestec deloc în politica românească”

Într-un interviu dat în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, imediat după ce a părăsit Penitenciarul Poarta Albă, Mitrea a vorbit despre viața de după gratii. Spunea atunci că nu vrea să mai audă de politică și că visează să facă afaceri în Cuba. Întrebat ce a făcut de când a ieșit din închisoare, Mitrea a zis că a stat cu soția, „că ea mi-a lipsit cel mai mult”. Publicăm un fragment din interviul respectiv.

- Evenimentul zilei: Cum a fost pentru dumneavoastră perioada detenţiei la Penitenciarul Poarta Albă?

- Miron Mitrea: Nu ştiu cum să o privesc, a fost o perioadă de linişte.

- În ce sens?

- Păi acolo, cum să spun, nu ai nimic de decis, aproape. Te duci cu gândul doar la chestiuni foarte bazice. Să dormi cât mai bine, să mănânci câţi pot de bine, să te speli... Pentru că sistemul nostru penitenciar este, încă, destul de arhaic, ca să mă exprim elegant. Şi atunci, astea sunt lucruri importante ca să trăieşti civilizat.

- Ce aţi făcut după ce aţi ieşit din penitenciar?

- Nimic, stau lângă soţia mea. De ea mi-a fost foarte dor, ea mi-a lipsit mie. Familia îţi lipseşte, nu mi-a lipsit altceva. Nu pot să mă plâng că mi-a lipsit mult altceva. Te înveţi cu faptul că ai limite la mişcare, că trăieşti cu mai mulţi bărbaţi. Am făcut armata, nu a fost o problemă pentru mine. Dar mi-a lipsit soţia şi de când am ieşit, pur şi simplu stau cu ea.

- Ce veţi face în continuare, ce e cu Africa de care aţi pomenit?

El este romanul cu cea mai are PENSIE din tara! Suma URIASA pe care o primeste de la stat in fiecare luna

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI