Mitrea sare din nou la gâtul lui Hrebenciuc

RĂZBOI. Miron Mitrea continuă răfuiala cu Viorel Hrebenciuc despre care spune că face toate jocurile în PSD. Într-un interviu la Realitatea TV, Mitrea a afirmat miercuri seară că nu mai are „nimic de împărţit cu Mircea Geoană“, pentru că a realizat că nu el este vinovat.

„El nu este specialist la jocuri din astea de culise. La noi, Viorel e specialist, de acolo cred că şi numele lui de mare combinator. Asta e specialitatea casei şi bănuiesc că el a fost cel care a desenat scenariul“. Întrebat dacă Hrebenciuc îl controlează pe Geoană, Mitrea a răspuns: „L-a influenţat în anumite decizii, în mod evident. Nu cred că îl controlează tot timpul“.