Mitingul organizat de PSD sâmbătă, cu scopul de protest împotriva perceputelor abuzuri din Justiție, le-a dat ocazia celor mai sonore nume din Coaliția de Guvernare să adreseze discursuri în fața celor aproximativ 200.000 de oameni sosiți în Piața Victoriei din toată țara. Totuși, nu toate discursurile au fost bine primite de comentatorii politici.
În afara liderului PSD, Liviu Dragnea, și a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, un alt discurs discutat de analiști și jurnaliști, a fost cel al deputatului social-democrat Liviu Pleșoianu. Acesta a ținut să spună câteva cuvinte în limba engleză, pentru ca mesajul să nu se piardă prin traducere, în momentul în care presa internațională va reflecta asupra evenimentelor de sâmbătă.
În studioul Antenei 3, în emisiunea „Ediție Specială”, realizatorul Sabin Iosub a avut o reacție acidă, în timpul discursului lui Pleșoianu. În timp ce deputatul întreținea scandările de „Noi majoritatea, voi Securitate”, Iosub a spus: „Ăsta a înnebunit de tot”.
Redăm mai jos fragmentul mai larg, care se poate vedea și în videoclipul transmisiei.
„Este mesajul lui Liviu Pleșoianu în limba engleză adresat mulțimii. O să-i rog pe colegii mei să-mi ridice sunetul în cască, astfel încât să pot auzi ce spune Liviu Pleșoianu și să pot să traduc acest mesaj pe care Liviu Pleșoainu vrea să-l transmită tocmai în limba engleză pentru a nu fi greșită traducerea...( în acest timp Liviu Pleșoianu scanda: Noi majoritatea, voi securitatea, Noi majoritatea, voi securitatea și chiar ultima...)...Ăsta a înnebunit de tot”, a spus realizatorul, la minutul 50.
Redăm mai jos filmarea distribuită pe pagina de pe rețeaua de socializare Facebook a Antenei 3: