FIASCO la un miting de protest în Târgu Mureş. La UMFST au venit câţiva pensionari aduşi de politicieni. Profesorii şi studenţii erau la cursuri

FIASCO la un miting de protest în Târgu Mureş. La UMFST au venit câţiva pensionari aduşi de politicieni.  Profesorii şi studenţii erau la cursuri

Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR) a organizat un miting de protest care a avut loc pe platoul din faţa Prefecturii Mureş, din Târgu Mureş. La miting au participat aproape 200 de persoane, majoritate pensionari, cu toate că era vorba despre pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş.

Deşi mitingul de la Târgu Mureş viza o revendicare legată de UMFST, nu au participat nici studenţi şi nici profesori, între vorbitori regăsindu-se lideri politici precum Mezei Janos, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Zakarias Zoltan, membru în prezidiul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), şi Kovacs Levente, preşedinte executiv al UDMR Mureş, potrivit agerpres.ro

Preşedintele AMPMFR, Adam Valerian, organizatorul manifestaţiei, a declarat că motivul pentru care studenţii nu au participat a fost acela că unele cadre didactice maghiare de la UMFST le-au cerut să nu se ralieze protestului.

"Considerăm că situaţia de la UMFST Târgu Mureş este una de dictatură universitară, practic, nu se poate ca într-o universitate multiculturală cadrele universitare de limba maghiară să nu aibă posibilitatea să îşi poată dezvolta învăţământul în limba maghiară fără restricţii. Părerea noastră este că această dictatură este o ruşine pentru democraţia din România şi pentru cea din Europa (...). Doamna Ecaterina Andronescu a promis în 2013, la Târgu Mureş, că situaţia facultăţii maghiare se va rezolva, a fost semnat un memoriu în 7 puncte - de faţă a fost şi primul-ministru de atunci, Victor Ponta - care a fost semnat şi de cadrele universitare. Nu credem că în comunitatea europeană asemenea lucruri să fie permise, să se facă promisiuni, să se semneze un act, iar acestea să fie uitate. (...) Există, într-adevăr, o situaţie contradictorie între noi şi cadrele didactice maghiare de la UMFST, dar considerăm că situaţia din această universitate nu este una în care doar profesorii trebuie să ia poziţie, ci este o situaţie în care şi locuitorii oraşului trebuie să aibă propria poziţie, pentru că este o instituţie foarte importantă a naţiunii maghiare", a afirmat Adam Valerian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul AMPMFR a spus că va organiza mai multe proteste, unul va dura o săptămână şi se va derula în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale iar altul va fi organizat la Hamburg, în Germania, unde UMFST Târgu Mureş a deschis o facultate în limba engleză, apoi va organiza mitinguri în cartierele din Târgu Mureş.

Preşedintele executiv al UDMR Mureş, Kovacs Levente, a arătat că UDMR a răspuns invitaţiei AMPMFR, împreună cu care solicită înfiinţarea facultăţii maghiare la UMFST Târgu Mureş.

"Am răspuns la invitaţia organizatorilor de a participa la această manifestaţie paşnică prin care au solicitat, şi solicităm împreună, înfiinţarea facultăţii de limbă maghiară în cadrul UMFST Târgu Mureş. Acest aspect este posibil şi este stipulat în Legea educaţiei naţionale, practic, UBB Cluj-Napoca, UMF Târgu Mureş şi Universitatea de Artă din Târgu Mureş sunt considerate universităţi multiculturale. Considerăm că multiculturalitatea în cadrul UMFST nu este asigurată în acest moment şi doleanţele studenţilor şi profesorilor nu sunt respectate, deoarece de mai mulţi ani nu s-au înfiinţat departamentele şi facultatea în limba maghiară. Doresc să precizez că autonomia universitară nu este mai puternică decât legile în vigoare ale acestei ţări", a declarat Kovacs Levente.

Liderul PCM, Mezei Janos, a declarat presei că s-a deplasat la Târgu Mureş - împreună cu o serie de persoane din oraşul Gheorgheni, judeţul Harghita - pentru a susţine revendicările de înfiinţare a facultăţii maghiare în cadrul UMFST.

"Au fost multe încercări, nu astăzi au început revendicările şi dacă lucrurile nu se rezolvă pe cale amiabilă, atunci trebuie să ieşim şi să oferim sprijin acelor oameni care le susţin. Putem să îi sprijinim cu manifestaţii liniştite, cu lumânări. Referitor la lipsa studenţilor de la miting, cred că şi în comunitatea noastră sunt diferite probleme pe care trebuie să le rezolvăm", a spus Mezei Janos.

În finalul manifestării, în care a fost recitată poezia "Nemzeti dal" (Poem naţional) a poetului Sandor Petofi,  au fost intonate imnul Ungariei, imnul secuilor şi un cântec al ceangăilor maghiari.