Bucureșteni care doresc să-l sprijine pe scriitor sunt așteptați începând cu ora 17.00 în Piața Universității, la Statui. Protestul se dorește unul apolitic și împotriva Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) după ce directorul Antena 3, Mihai Gâdea, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, pe 11 martie, la emisiunea Sinteza Zilei, ca ar fi fost o slugă a tuturor regimurilor de dupa 1989.
CLICK pe colaj pentru GALERIE FOTO!
UPDATE, ORA 17.40: Sever Voinescu pentru ”Evenimentul zilei”: ”Suntem aici un grup de oameni care socotește că linșajul mediatic e de neacceptat. Dacă el se referă la răfuieli în societatea românească, atunci este de-a dreptul o crimă”. Publicistul are în brațe volumul ”Minima Moralia”, scris de Andrei Pleșu. În Piață mai sunt prezenți Cristian Preda, Daniel Funeriu și Eugen Tomac.
Gabriel Liiceanu arată la portavoce, de pe soclul statuii lui Mihai Viteazu că ”în anul 1939 a avut loc la Paris ultima execuție publică din Europa. În urma manifestării isterice a publicului, președintele Franței de atunci a interzis asemenea spectacole. Iata că, după 70 de ani, se fac astfel de execuții la televizor. Acestă adunare nu e pentru o răfuială cu un post de televiziune ci pentru a cere socoteală CNA. Andrei Pleșu nu are nevoie să fie apărat de câteva sute de oameni. La fel linșați media au fost Mircea Cărtărescu, Dan Grigore sau Patapievici”. Aproximativ 500 de oameni s-au adunat în Piață.
Publicul scandează ”Pora”, ”Pora”. Andreea Pora apare în Piață în aplauzele mulțimii. Printre cei prezenți se numără Toader Paleologu și Teodor Mărieș, președintele Asociației ”21 Decembrie1989”.
Update17.20 Protestul inițiat de GDS nu este împotriva unui canal de televiziune sau împotriva unor persoane care îl slujesc. Așa cum dacă ești jefuit de bandiți pe stradă nu te răfuiești cu ei și ceri socoteală poliției, așa și societatea civilă nu se răfuiește cu anumite posturi de televiziune, ci cu CNA care ar trebui să-și asume rolul de poliție de moravuri a României”, a declarat filosoful Gabriel Liiceanu pentru ”Evenimentul zilei”.
Update 17.00 La ora 5 fix, în afața Universității, lângă statuia lui Gheorghe Lazăr, s-au strâns deja circa 250 de persoane. Evident, printre carele de televiziune aflaet la fața locului cel al Antenei 3 lipsește. Sunt prezenți și câțiva jandarmi și polițiști, dar prezența lor este discretă. Protestatarii au plancarte pe care scrie ”Repere, nu lichele”, ”Nu ne duceti cu preșu, noi mergem cu Pleșu”, ”Închideți Antenele, deschideți cărțile”, ”CNA ne pălmuiește”.
Gabriel Liiceanu a sosit la demonstrație însoțit de un grup de 50 de tineri. Cu toții poartă ochelari de soare cu o singură lentilă, după modelul Dan Voiculescu la DNA.
În piață a apărut și Sever Voinescu. Aproa e toți manifestanții au în mână o carte semnată de Andrei Pleșu.
Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 organizează astăzi un miting de solidarizare cu Andrei Pleşu, contra linşajului mediatic la care a fost supus de televiziunea Antena 3.
CLICK pe imaginea de mai sus pentru transmisia LIVE
Mobilizare pe Facebook
Organizatorii îi aşteaptă pe cei care doresc să participe la Piaţa Universităţii, în zona Statui. Manifestaţia a fost anunţată pe Facebook sub numele „Deschideţi cărţile, închideţi antenele! Solidaritate cu Andrei Pleşu“. Bucureştenii dornici să-l susţină pe scriitor sunt îndemnaţi să iasă în stradă înarmaţi cu o carte.
„Asasinatul moral al valorilor culturale şi atacul repetat la adresa civilizaţiei trebuie să înceteze! Duminică, începând cu ora 17:30, în Piaţa Universităţii (la Statui) din Bucureşti vă invităm la un protest apolitic în favoarea cărţii şi împotriva Antena 3. Protestul este o reacţie a societăţii civile după linşajul mediatic la adresa lui Andrei Pleşu. Aduceţi şi o carte!“, se specifică pe pagina de Facebook a evenimentului. Directorul postului tv Antena 3, Mihai Gâdea, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marti seara, 11 martie, la emisiunea Sinteza Zilei, ca ar fi fost o slugă a tuturor regimurilor de dupa 1989. Într-o avalanşă a calomniei şi a atacului la persoană, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică au folosit un limbaj insultător, absolut inadmisibil, la adresa profesorului Andrei Pleşu.
Sute de semnături
Protestul inițiat de Revista 22 a adunat până în acest moment peste 850 de semnături. Pagina în care se poate semna acest protest a înregistrat peste 76 de mii de vizualizări și sunt postate peste 4.700 de cumentarii.
”Subsemnaţii am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă de noua agresiune mediatică produsă impotriva unei importante personalităţi a vieţii noastre intelectuale. Cuvintele proferate timp de o ora pe un canal de televiziune la adresa unuia dintre cei mai respectaţi cărturari ai României, profesorul Andrei Pleşu, fondator si rector al unei instituţii admirate pe plan mondial, Colegiul "Noua Europa", aparţin unei moşteniri toxice pe care am fi dorit-o definitiv încheiată, aceea a denigrărilor şi a delaţiunilor, a ameninţărilor şi a execuţiilor sumare.
Directorul postului TV “Antena 3”, Mihai Gâdea, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marti seara, 11 martie, la emisiunea "Sinteza Zilei", ca ar fi fost o "sluga" a tuturor regimurilor de dupa 1989. Într-o avalanşă a calomniei şi a atacului la persoană, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică au folosit un limbaj insultător, absolut inadmisibil, la adresa profesorului Andrei Pleşu.
Suntem pe deplin solidari cu dreptul domnului Andrei Pleşu, distins comentator al vietii noastre politice si culturale, de a se pronunţa cu opinii avizate despre idei şi persoane, inclusiv despre un fost sau actual preşedinte al Romaniei. Protestam categoric impotriva linşajului mediatic pus la cale, încă şi încă o data, de către postul de televiziune "Antena 3". Cerem organismului abilitat, CNA, sa acţioneze conform legii împotriva acestor abominaţiuni.
Declarăm cu deplină responsabilitate: agresiunea mediatică fără precedent împotriva lui Andrei Pleşu comisă de Mihai Gâdea si invitaţii săi, constituie un atac imund la adresa adevăratelor valori ale culturii româneşti. Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi”.
Un al doilea protest este anunțat pe Facebook la ora 18:30, în Piaţa Universităţii (la Fântâna de la Arhitectură) din Bucureşt. Organizatorii spun că are loc un ”protest apolitic” în favoarea cărții şi ”împotriva ANTENEI 3”. ”Asasinatul moral al valorilor culturale şi atacul repetat la adresa civilizaţiei trebuie să înceteze! Protestul este o reacţie a societăţii civile după linşajul mediatic la adresa lui Andrei Pleşu. Aduceţi şi o carte!”, spun organizatorii. Acest protest este organizat de Noua Republică.
Opinii pe același subiect:
- Silviu Sergiu: Salvați-l pe Andrei Pleșu de securea gâdelui!
- Vladimir Tismăneanu: Un raspuns obrazniciei lui Mihai Gadea: Andrei Plesu si dreptul la demnitate
CITIȚI ȘI:
- Protest în Piaţa Universităţii faţă de LINŞAJUL de la Antena 3
- Traian Băsescu se solidarizează cu Andrei Pleșu, dar nu va participa la mitingul de susținere a acestuia
- Solidaritate cu Andrei Pleşu. Peste 100 de intelectuali protestează faţă de LINŞAJUL de la Antena 3
- ANDREI PLEȘU şi GABRIEL LIICEANU au semnat! Peste 480 de jurnalişti PROTESTEAZĂ faţă de PRACTICILE DEGRADANTE DIN PRESĂ