MITING DIASPORA: Staţia de metrou Piaţa Victoriei închisă începând cu ora 22.00. Violenţe fără precedent în piaţă

MITING DIASPORA: Staţia de metrou Piaţa Victoriei închisă începând cu ora 22.00. Violenţe fără precedent în piaţă

Evenimentele din Piaţa Victoriei de la această oră se succed cu repeziciune. Violenţele escaladează aşa că au început să fie luate măsuri. Una dintre ele se referă la decizia Metrorex de a închide staţia de metrou Piaţa Victoriei, începând cu ora 20:00, trenurile urmând să treacă prin această staţie fără oprire, iar accesul călătorilor în subteran este interzis, informează Metrorex printr-un comunicat.

“Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Management Operaţional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice, din care fac parte toate instituţiile cu atribuţii în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 10 august a.c., începând cu ora 20:00., staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin aceasta staţie fără oprire. Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate. Măsura a fost luată pentru asigurarea siguranţei călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei”, se menţionează în comunicat.

Şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat vineri, că, în contextul desfăşurării protestului organizat de Federaţia Românilor de Pretutindeni, traficul rutier în Piaţa Victoriei va fi restricţionat, iar circulaţia mijloacelor de transport din zonă va fi modificată.

Astfel, linia 300 de autobuze va funcţiona pe traseul de bază între terminalul “Bd. Nicolae Bălcescu” şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autobuzele liniei 362 vor circula pe sensul către “Parcul Carol I”, pe un traseu modificat de la “Piaţa Arcul de Triumf”, pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, apoi traseul bază, fără a se modifica traseul pe celălalt sens, iar autobuzele liniei 381 vor funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană.