SC Tehnologica Radion SRL, una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, i-a remis lui Mădălin Dumitru, director la Direcţia generală infrastructură din Primăria Capitalei, bunuri electrocasnice şi a efectuat lucrări de renovare la imobile deţinute de acesta sau rude apropiate în schimbul derulării în bune condiţii a unor contracte din bani publici.
Tehnologica Radion SRL este deţinută de Theodor Berna, unul dintre 'regii asfaltului' din România. Mădălin Dumitru a fost reţinut joi de procurorii DNA pentru fals în declaraţii (3 acte materiale), efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la delapidare, luare de mită, abuz în serviciu şi 3 infracţiuni de trafic de influenţă.
În dosarul întocmit de DNA se arată că, în perioada 2010 - 2014, Mădălin Dumitru a pretins şi primit de la reprezentanţii SC Tehnologica Radion SRL foloase necuvenite constând în lucrări de renovare (amenajare la imobilele proprietate personală sau la imobilele deţinute pe numele rudelor) şi bunuri electrocasnice, pentru a nu constata nereguli în derularea contractelor având ca antreprenor Tehnologica Radion SRL, pentru a asigura o protecţie a antreprenorului în relaţia cu autoritatea de control şi decontarea la timp a facturilor, pottrivit unor surse citate de Agerpres.
Urmare a verificărilor efectuate de procurori s-a stabilit că Tehnologica Radion SRL a avut în derulare cu Primăria Capitalei mai multe contracte.
- Contractul de execuţie nr. 3003/02.10.2006 având ca obiect 'Modernizare străzi cu linii de tramvai - Şoseaua Viitorului' cu privire la care prin Actul Adiţional nr. 2 înregistrat sub nr. MB 163/23.08.2010 au fost suplimentate lucrările, valoarea acestora în suma de 7.656.822,63 lei fiind suportată din valoarea lucrărilor la care se renunţa, respectiv din suma de 14.559.803,36 lei. Actul adiţional la contract este avizat de director general Mădălin Dumitru de la DGISP şi director Ion Dedu - DTDSC.
- Acord contractul nr. 8610/08.03.2010 pentru lucrări de 'Reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apa şi canalizare sector 2 - Lot 1 - zona Andronache', în valoare de 1.245.728,48 lei, fără TVA.
- Contractul nr. 110/04.04.2011 având ca obiect prestarea unor servicii de proiectare pentru elaborarea documentaţiei de proiectare - faza DALI, faza proiect tehnic (PT) şi detalii de execuţie, asigurarea asistenţei tehnice pe perioada execuţiei lucrărilor şi, după caz, a remedierilor, executarea, penalizarea şi predare a lucrărilor de investiţii: 'Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa peste calea ferată Bucureşti - Constanţa', în valoare de 31.558.499,63 lei fără TVA.
Referatul de necesitate pentru achiziţii a fost întocmit de Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei, fiind semnat de directorul executiv Ion Dedu şi directorul general Mădălin Dumitru.
- În cuprinsul referatului de necesitate se invoca 'fisurarea unei rigle, cu deformarea şi desprinderea etrierilor de la o pilă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa peste calea ferată Bucureşti - Constanţa'.
Ca urmare a invitaţiei Primăriei Capitalei, Tehnologica Radion SRL a prezentat o ofertă preliminară în martie 2011, iar comisia de negociere, din care au facut parte: Mădălin Dumitru - preşedinte, Ion Dedu - secretar, Valentin Dobre - membru, Florin Legea - membru, Gabriel Irimia - membru, a hotărât atribuirea contractului firmei Tehnologica Radion SRL cu o propunere financiară de 31.558.499,63 lei.
- Acordul contractului nr. 527/04.08.2011 având ca obiect servicii de proiectare şi execuţie lucrări pentru 'Reabilitare sistem rutier cu linii de tramvai pe şoseaua Pantelimon şi şoseaua Iancului', în valoare de 247.830.519,66 lei.
Oferta Asocierii SC Tehnologica Radion SRL - SC Tiab SA - SC Proiect SRL a fost declarată câştigătoare în urma unei proceduri de achiziţie publică prin licitaţie deschisă. Din comisia de evaluare au făcut parte Mădălin Dumitru şi Ion Dedu. Oferta Asocierii Swietelsky Baugesellschaft m.b.H - Eurovia Construct International SA a fost declarată inacceptabilă, iar ofertele altor companii au fost declarate neconforme întrucât ofertanţii nu şi-au prelungit garanţiile.
Urmare a verificărilor efectuate de Curtea de Conturi s-a stabilit că pentru obiectivul 'Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa' au fost decontate lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz 'Parapet metalic direcţional zincat' au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă.
Se reţine în cuprinsul actului de control că răspunderea pentru această decontare nelegală revine directorului Mădălin Dumitru, care a fost preşedintele comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, comisie ce a recepţionat lucrarea fără să consemneze diferenţa de lucrare neexecutată.
Tehnologica Radion SRL a achitat foloasele nerealizate cu OP nr. 21/25.04.2012, prejudiciul cauzat prin decontarea nelegală a lucrărilor fiind recuperat.
Procurorii susţin că Mădălin Dumitru a efectuat demersuri pentru a crea societăţii Tehnologica Radion SRL o situaţie avantajoasă, atribuindu-i contracte prin negociere directă, decontându-i lucrări neefectuate, asigurându-i plata la timp a facturilor
DNA mai arată că, în perioada 2009 - 2014, urmare a solicitării lui Mădălin Dumitru, Tehnologica Radion SRL a efectuat pentru acesta lucrări la imobilele proprietate personală sau la imobilele deţinute prin persoane interpuse, astfel: lucrări de refacere pavaj la imobilul din comuna Periş, proprietate a Ioanei Şerban (soacra lui Mădălin Dumitru); lucrări de renovare la imobilul din str. Ermil Pangratti, unde îşi are domiciliul Mădălin Dumitru, lucrări de renovare la imobilul din str. Erou Niţă Pintea, Voluntari.
- De asemenea, Tehnologica Radion SRL a pus la dispoziţia lui Mădălin Dumitru un aragaz şi un frigider pentru imobilul din str. Ermil Pangratti.
- Din primele documente puse la dispoziţie de Tehnologica Radion SRL rezultă o valoare a bunurilor acordate cu titlu de folos necuvenit de circa 9.227,42 lei.
Faptele lui Mădălin Dumitru de a pretinde şi primi de la Tehnologica Radion SRL efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, de a pune la dispoziţie materialele necesare şi de a-i furniza obiecte electrocasnice pentru a sigura societăţii derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate este de 372.636 lei fără TVA şi a fost recuperat integral, iar folosul obţinut de SC Tehnologica Radion SRL constă în sumele încasate şi constatarea prin proces verbal a finalizării lucrărilor fără aplicare de sancţiuni contractuale.