Mită electorală. Un candidat a fost filmat împărțind flyere cu câte 100 de lei în interior

Un candidat la alegerile locale a fost suprins de camerele de luat vederi ale unui magazin în timp ce împărţea pliante electorale cu 100 de lei mită în ele. Întreaga întâmplare a fost reclamată la Poliţia din Iecea Mare de către primarul comunei, Liviu Tomulea. Acesta îl indică pe contracandidatul său, un reprezentant PNŢCD, candidat pentru Consiliul Local.

„Domnul Ursuleţu Petre, candidat pentru Consiliul Local Iecea Mare din partea PNŢCD a fost suprins de camerele de luat vederi dintr-un magazin din localitate în timp ce împărţea pliante electorale cu sigla partidului său şi cu bancnote de 100 de lei în ele şi le cerea oamenilor să îl voteze. Întâmplarea a avut loc în jurul orei 12.30, iar eu de îndată ce am aflat am făcut o sesizare în scris către Poliţia din Iecea, care acum face cercetări. În aceste momente domnul Ursuleţu este audiat de către oamenii legii”, relata, joi, edilul.

Ursuleţu este şef al serviciului pentru situaţii de urgenţă din primăria Iecea Mare şi este suspendat din funcţie pe perioada alegerilor.

Poliția Timiș a confirmat incidentul. “În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.