Editura Evenimentul si Capital

MINUNEA de CENTENAR: MISTERUL dezlegat după 101 ani. Impresionanta poveste a IDENTIFICĂRII EROULUI NECUNOSCUT 4855

Autor: | | 1 Comentarii | 14884 Vizualizari

În urmă cu doar câteva zile, pe dealul Cireșoaia, unde au avut loc bătălii în Primul Război Mondial, a fost găsit scheletul unui militar căzut în luptă. Sub torace avea încă plăcuța de identificare, așa că va putea fi identificat, la 101 ani după ce și-a dat viața pentru țară.

Pe 21 octombrie am primit un mesaj de la inginerul Florin Boşoteanu, şeful Asociaţiei „Prospectorii istoriei” din Comăneşti. „Azi, împreună cu câţiva colegi din asociaţie, am descoperit osemintele unui soldat român, împreună cu elemente din echipament, plăcuţa de identificare şi muniţia aferentă”.

Îmi spune că este vorba despre un ostaş din Primul Război Mondial. Însă amănuntul care ar face pe oricine să sară în bocanci si să plece negreşit spre un asemenea subiect este legat de plăcuţa de identificare. Un fapt cu totul ieşit din comun, subliniază amicul meu.

Căci este plină glia noastră de anonimi care şi-au sacrificat viaţa pentru România. Darămite să îţi dai seama că tocmai acum, în anul Centenarului, un erou din 1917 se întoarce acasă.

Dacă ai numele lui, îmi spune Florin, se poate creiona un destin. Şi îndeplineşti o îndatorire creştinească. Anume ca pe crucea soldatului să-i apară identitatea şi să fie pomenit în veac.

Cireşoaia. Ultima bătălie

Las de-o parte divagaţiile, pentru că sunt multe lucruri de aflat. În primul rând, descoperirea a fost făcută pe dealul Cireşoaia, din judeţul Bacău.

Despre zona aceasta se poate spune că a fost un punct strategic şi pentru români, şi pentru germani şi austro-ungari, în arealul Oituzului.

Ambele tabere au ştiut că Cireşoaia era încă o poartă de intrare în Moldova, de data asta spre Târgu Ocna. Dacă ar fi reuşit să spargă frontul în acest loc, trupele Puterilor Centrale ajungeau în spatele liniilor de apărare de pe frontul de la Mărăşeşti. Ceea ce pentru noi ar fi fost un dezastru.

Bătălia de la Cireşoaia, care a durat trei zile, între 27 august/9 septembrie – 29 august/11 septembrie 1917, conform stilului vechi şi celui nou al calendarului, a reprezentat ultima confruntare majoră din acel an de foc al României, înaintea izbăvirii din 1918.

Imaginile din satelit

Aproape în fiecare week-end membrii Asociaţiei se întâlnesc, îşi iau cu ei detectoarele de metal şi ies la prospecţiuni. Alegând locul şi făcând strategia de căutare.

În 21 octombrie s-au îndreptat spre dealul Cireşoaia. „Este între Valea Trotuşului şi Valea Oituzului”, precizează interlocutorul.

De la Comăneşti au mers pe şosea 20 de kilometri până la Târgu Ocna, iar de acolo încă şapte kilometri pe un drum forestier. Terenul e destul de accidentat, ai nevoie de maşină cu garda înaltă şi tracţiune integrală.

Acum le-a atras atenţia un anumit perimetru. Ce anume?

„Din imaginile satelitare văzusem nişte tranşee la câteva sute de metri, mai jos, faţă de fortificaţia principală, din vârf”.

Şanţurile sunt în partea stângă a construcţiei militare principale. Fiind astfel în lateral, puteau avea şi rol de santinelă.

Primul fragment uman

Spuneţi-mi cum a fost în acea zi, îmi îndemn prietenul să-mi povestească de-a fir a păr ce s-a întâmplat.

Înainte de ora nouă erau deja în locul vizat de ei. Însă mult timp nu găsesc cine ştie ce. Doar câteva frânturi de echipament german şi austro-ungar. Şi unelte militare, adică lopeţi de infanterie.

Într-un alt loc dau peste o cazma. Câteva gloanţe de puşcă Lebel, dar şi bucăţi din piele de la cartuşieră.

Au grijă să nu strice nimic, aşa că răzuiesc pământul cu un cuţit, cât mai uşor posibil. Oricum, adâncimea nu e mare, cel mult două palme.

Aparatul ţiuie din nou şi apare o cataramă de rucsac. Apoi un fragment de teacă de la o baionetă. Parcă ceva îi îmboldea totuşi să dea, strat după strat, ţărâna la o parte, mai repede.

Când, la un moment dat, observă o bucată de os. „Ulterior am constatat că era de la şold”, adaugă Florin.

Apel la 112

În acest moment pune mâna pe telefon, pentru că ştie foarte bine procedura, şi sună la numărul unic de urgenţă 112. Sunt rămăşiţe omeneşti, iar legea trebuie respectată întocmai.

Poliţiştii locali de la Secţia din staţiunea Slănic Moldova ajung primii la faţa locului.

Pe urmă apar specialiştii de la Criminalistică şi cei de la Brigada Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Bacău. Explicabil, fiind identificate în locul cu pricina şi câteva grenade, despre care se poate presupune că încă sunt letale.

Se începe delicata operaţiune de îndepărtate a pământului din jurul oaselor. Încetul cu încetul iese la iveală un schelet întreg.

Lipsesc bocancii

Poziţia craniului, dar şi a osemintelor, arată că trupul a stat, de la ultima suflare până în ziua de azi, cu faţa în jos.

Una din ipoteze este că a fost aruncat de suflul unei explozii şi acolo a rămas, acoperit de glia pentru care îşi vărsase sângele. Nu este însă exclus să fi fost rostogolit în şanţ şi acoperit la repezeală de inamici.

Lângă oseminte s-au mai găsit catarama de la curea sau paftaua, butonii de la veston, câteva bucăţi de postav, frânturi ale unui rucsac.

În schimb, lipsesc bocancii. Măcar resturi din ei s-ar fi păstrat. Să fi fost acest soldat descălţat, după ce murise?

S-au mai auzit de situaţii în care morţilor li se luau obiectele personale, cele imediat trebuitoare sau valoroase.

Numărul 4855

Dar tuturor celor prezenţi le atrage atenţia bănuţul, să-i spun aşa, destul de mic, aproape rotund, pentru că marginile i s-au măcinat, pe care se văd clar, încrustate în metal, cifrele 4855, formând practic un cod, fiind dispuse una lângă alta. E numărul de identificare al soldatului.

Unde anume se afla plăcuţa? Adică în dreptul cărei părţi a corpului. Mi se pare un detaliu important.

Chiar este, adaugă partenerul de discuţie. Plăcuţa era în dreptul toracelui. Deci când soldatul s-a prăbuşit, rămânând pe burtă, bănuţul era sub el.

Se ştie că ostaşii români plecau pe front fără acte de identitate la ei. Unicul lor „buletin” era această plăcuţă, care avea pe ea un cod. Cifrele de pe bănuţ corespundeau cu acelaşi cod din catastifele unităţii militare din care provenea soldatul în cauză. Plăcuţa era purtată la gât.

Aşadar putem elimina fără doar şi poate riscul de-a spune că acest obiect n-ar fi al lui. Era sub trup. De dincolo de timp, ostaşul şi-a apărat identitatea.

Iată de ce se poate spune că avem de-a face cu o adevărată comoară. E ultimul cuvânt pe care militarul ni-l spune despre el însuşi. După un secol. Înţeleg entuziasmul pasionatului de istorie.

Fiecare tabără cu modelul ei de identificare

Încă un amănunt trebuie neapărat lămurit. Este acest bănuţ specific Armatei Române? Răspunsul vine imediat şi e categoric pozitiv.

Ai noştri primeau nişte însemne metalice destul de mici, fie pătrăţoase, fie sub formă de cruciuliţă.

Bănuţul pe care îl vedem acum, deşi în bună măsură deterioriat, nu ne poate îndepărta totuşi de adevăr.

Pasionatul de istorie din Comăneşti ştie cum arătau plăcuţele austro-ungare şi cele germane. A găsit destule prin locurile astea atât de zbuciumate. Fiecare armată avea specificul ei, din acest punct de vedere.

Cum erau cele austro-ungare? Aveau o formă complexă. Două coperţi, dintr-un aliaj, în interiorul cărora se găsea un petic de hârtie cu datele ostaşului, numele, vârsta, unitatea din care făcea parte.

Dar cele germane? Erau cele mai mari dintre toate. De formă ovală. Un asemenea obiect, albicios, îţi acoperea aproape toată palma.

Priveghi după 101 ani

Imediat după ce primul fragment de os a ieşit la lumina zilei, înainte de a veni poliţia, când oricum nu mai aveau voie să se atingă de nimic, Florin şi colegii săi, Ciprian Racoş şi Sorin Mare, au aprins lumânări şi s-au rugat la căpătâiul celui dispărut, pentru liniştea sufletului său.

„A fost primul său priveghi, după 101 ani de când a murit”, emoţia domină în mod vădit cuvintele.

Soldatului, încă necunoscut, i-au spus pur şi simplu Andrei. Aşa le-a venit lor în gând. Considerând că aici e un suflet.

Apel către Armată

Asociaţia „Prospectorii istoriei” va face de acum încolo toate demersurile necesare, în principal la Armată şi la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în aşa fel încât numele adevărat al soldatului să fie aflat.

Orice om vrea, după atât de mult timp de când a plecat, să se întoarcă la vatra sa. La familie. La nepoţi, la strănepoţi.

Nadia Comaneci, DRAMA unei mamei campioane! Copilul ei a venit la ea si... Continuarea e sfasietoare!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI