Pe 21 octombrie am primit un mesaj de la inginerul Florin Boşoteanu, şeful Asociaţiei „Prospectorii istoriei” din Comăneşti. „Azi, împreună cu câţiva colegi din asociaţie, am descoperit osemintele unui soldat român, împreună cu elemente din echipament, plăcuţa de identificare şi muniţia aferentă”.

Îmi spune că este vorba despre un ostaş din Primul Război Mondial. Însă amănuntul care ar face pe oricine să sară în bocanci si să plece negreşit spre un asemenea subiect este legat de plăcuţa de identificare. Un fapt cu totul ieşit din comun, recunoaşte chiar şi amicul meu.

Căci este plină glia aceasta a noastră de anonimi care şi-au sacrificat viaţa pentru România. Darămite să îţi dai seama că tocmai acum, în anul Centenarului, un erou din 1917 se întoarce acasă.

Dacă ai numele lui, îmi spune Florin, se poate creiona un destin. Mai mult decât atât, îndeplineşti o îndatorire creştinească. Anume ca pe crucea soldatului să-i apară identitatea şi să fie pomenit în veac.

Cireşoaia. Ultima bătălie

Las de-o parte divagaţiile, pentru că sunt multe lucruri de aflat. În primul rând, descoperirea a fost făcută pe dealul Cireşoaia, din judeţul Bacău.

Despre zona aceasta se poate spune că a fost un punct strategic şi pentru români, şi pentru germani şi austro-ungari, în arealul Oituzului.

Ambele tabere au ştiut că Cireşoaia era încă o poartă de intrare în Moldova, de data asta spre Târgu Ocna. Dacă ar fi reuşit să spargă frontul în acest loc, trupele Puterilor Centrale ajungeau în spatele liniilor de apărare de pe frontul de la Mărăşeşti. Ceea ce pentru noi ar fi fost un dezastru.

Bătălia de la Cireşoaia, care a durat trei zile, între 27 august/9 septembrie – 29 august/11 septembrie 1917, conform stilului vechi şi celui nou al calendarului, a reprezentat ultima confruntare majoră din acel an de foc al României, înaintea izbăvirii din 1918.

Imaginile din satelit

Aproape în fiecare week-end membrii Asociaţiei se întâlnesc, îşi iau cu ei detectoarele de metal şi ies la prospecţiuni. Alegând locul şi făcând strategia de căutare.

În 21 octombrie s-au îndreptat spre dealul Cireşoaia. „Este între Valea Trotuşului şi Valea Oituzului”, precizează interlocutorul.

De la Comăneşti, de unde au plecat ei, au mers pe şosea 20 de kilometri până la Târgu Ocna, iar de acolo încă şapte kilometri pe un drum forestier. Terenul e destul de accidentat, ai nevoie de maşină cu garda înaltă şi tracţiune integrală.

În zona asta mai fuseseră, dar acum le-a atras atenţia un anumit perimetru. Ce anume? „Din imaginile satelitare văzusem nişte tranşee la câteva sute de metri, mai jos, faţă de fortificaţia principală, din vârf”.

Tranşeele vizate sunt în partea stângă a construcţiei militare. Fiind astfel în lateral, puteau avea şi rol de santinelă.

Primul fragment uman

Spuneţi-mi cum a fost în acea zi, îmi îndemn prietenul să-mi povestească de-a fir a păr ce s-a întâmplat.

Înainte de ora nouă erau deja în locul vizat de ei. Însă mult timp nu găsesc cine ştie ce. Doar câteva frânturi de echipament german şi austro-ungar. Şi unelte militare, adică lopeţi de infanterie.

Într-un alt tranşeu dau peste o cazma. Apar câteva gloanţe de puşcă Lebel, dar şi bucăţi din piele de la cartuşieră. Au grijă să nu strice nimic, aşa că răzuiesc pământul cu un cuţit, cât mai uşor posibil. Oricum, adâncimea nu e mare, cel mult două palme.

Aparatul ţiuie din nou şi apare o cataramă de rucsac. Apoi un fragment de teacă de la o baionetă. Parcă ceva îi îmboldea totuşi să dea, strat după strat, ţărâna la o parte, mai repede.

Când, la un moment dat, observă o bucată de os. „Ulterior am constatat că era de la şold”, adaugă Florin.

Apel la 112

În acest moment pune mâna pe telefon, pentru că ştie foarte bine procedura, şi sună la numărul unic de urgenţă 112. Sunt rămăşiţe omeneşti, iar legea trebuie respectată întocmai.

Primii care ajung la faţa locului sunt poliţiştii locali de la Secţia din staţiunea Slănic Moldova. Pe urmă au apărut şi specialiştii de la  Criminalistică, şi cei de la Brigada Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Bacău. Explicabil, fiind identificate în locul cu pricina şi câteva grenade, despre care se poate presupune că încă sunt letale.

Se începe delicata operaţiune de îndepărtate a pământului din jurul oaselor. Încetul cu încetul iese la iveală un schelet întreg.

Lipsesc bocancii

Poziţia craniului, dar şi a osemintelor, arată că trupul a stat, de la ultima suflare până în ziua de azi, cu faţa în jos. 

Una din ipoteze este că a fost aruncat de suflul unei explozii şi acolo a rămas, acoperit de glia pentru care îşi vărsase sângele. Nu este însă exclus să fi fost rostogolit în şanţ şi acoperit la repezeală de inamici.

Lângă oseminte s-au mai găsit catarama de la curea sau paftaua, butonii de la veston, câteva bucăţi de postav, catarame de la rucsac, mai multe cartuşe şi câteva grenade.

În schimb, lipsesc bocancii. Măcar resturi din ei s-ar fi păstrat. Să fi fost acest soldat descălţat, după ce murise? S-au mai auzit de situaţii în care celor morţi să li luau obiectele personale, cele imediat trebuitoare sau valoroase.

Numărul 4855

Dar tuturor celor prezenţi le atrage atenţia bănuţul, destul de mic, aproape rotund, pentru că o parte din margine s-a măcinat, pe care se văd clar, încrustate în metal, cifrele 4855, formând practic un cod, fiind dispuse una lângă alta. E numărul de identificare al soldatului.

Unde anume se afla plăcuţa? Adică în dreptul cărei părţi a corpului. Mi se pare un detaliu important.

Chiar este, adaugă partenerul de discuţie. Plăcuţa era în dreptul toracelui. Deci când soldatul s-a prăbuşit, rămânând pe burtă, bănuţul era sub el.

Se ştie că ostaşii români plecau pe front fără acte de identitate la ei. Unicul lor „buletin” era această plăcuţă, care avea pe ea un cod. Cifrele de pe bănuţ corespundeau cu acelaşi cod din catastifele unităţii militare din care provenea soldatul în cauză. Bănuţul era purtat la gât.

Aşadar putem elimina fără doar şi poate riscul de-a spune că plăcuţa n-ar fi a lui. Era sub el. De dincolo de timp, şi-a apărat identitatea.

În cazul în care combatantul este grav rănit sau ucis, se ştie exact cum îl cheamă şi de la ce unitate vine.

Cunoscând acest aspect, mergi pe firul infiormaţiei şi poţi să afli date despre recrutarea lui, când şi unde s-a născut.

Iată de ce metalul acesta e mai valoros în comparaţie cu orice comoară. E ultimul cuvânt pe care militarul ni-l spune despre el însuşi. După un secol. Înţeleg entuziasmul pasionatului de istorie.

Fiecare tabără cu modelul ei de identificare

Încă un amănunt trebuie neapărat lămurit. Este acest bănuţ specific Armatei Române? Răspunsul vine imediat şi e categoric pozitiv. Florin ştie foarte bine cum arătau plăcuţele austro-ungare şi cele germane. Fiecare armată avea specificul ei, din acest punct de vedere.

Cum erau cele austro-ungare? Aveau o formă complexă. Practic, două coperţi, mici, metalice, în interiorul cărora se găsea un petic de hârtie cu datele ostaşului, numele, vârsta, unitatea din care făcea parte.

Dar cele germane? Erau cele mai mari dintre toate. De formă ovală. Un asemenea obiect, albicios, îţi acoperea aproape toată palma.

Priveghi, după 101 ani

Imediat după ce au găsit primul fragment de os, înainte de a veni poliţia, când oricum nu mai aveau voie să se atingă de aria cu pricina, Florin şi colegii săi, Ciprian Racoş şi Sorin Mare, au aprins lumânări şi s-au rugat la căpătâiul celui dispărut, pentru liniştea sufletului său.

„A fost primul său priveghi, după 101 ani de când a murit”, exclamă cu vădită emoţie Florin.

Soldatului, încă necunoscut, i-au spus pur şi simplu Andrei. Aşa le-a venit în gând numele acesta. Măcar să aibă un nume, de vreme ce trupul său a ieşit, în sfârşit, la lumina zilei.

Apel către Armată

Asociaţia „Prospectorii istoriei” va face de acum încolo toate demersurile necesare, la instituţiile statului, în principal la Armată şi la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în aşa fel încât numele adevărat al soldatului să fie aflat.

„Poate nu vom şti niciodată cu adevărat cum a murit eroul nostru, însă sper că vom afla adevărata lui identitate, iar urmaşii lui de azi vor putea afla, în sfârşit, ce s-a întâmplat cu bunicul sau străbunicul lor”, sunt cuvinte care răsar în acelaşi timp cu o lacrimă.

Florin mai spune că el şi ceilalţi 26 de colegi ai săi se vor reuni în locul sfinţit de sângele lui Andrei, să ridice o cruce. „Sperăm ca pe crucea aceasta să fie trecut şi numele adevărat al ostaşului”.

Osemnintele şi toate celelalte obiecte, inclusiv plăcuţa de identificare, au fost duse de anchetatori la Institutul Medico-Legal din Iaşi. Conform reglementărilor. Ştiu de la omul din Comăneşti, întrebându-l ce s-a întâmplat după cercetarea la faţa locului.

Comunitatea care îşi preţuieşte istoria

Am descoperit, din acest punct de vedere, o sursă de informaţii foarte importantă pe pagina de Internet www.ciresoaia.ro, a comunităţii din localitatea cu acelaşi nume din judeţul Bacău.

Aşa ştiu că anul trecut, pe 12 august, comemorând 100 de ani de la cea din urmă bătălie de proporţii de pe fronturile din Moldova, toată suflarea comunei Cireşoaia a urcat pe acest deal emblematic.

Un localnic, Cornel Solomon, din banii lui, ne spune aceeaşi sursă de informaţii, a ridicat o cruce din piatră chiar pe locul fortăreţei de la cota 772. Monumentul aminteşte de jertfa celor 2.000 de ostaşi ai Regimentului 15 Infanterie.

La schitul Cireşoaia există o altă cruce, mai veche, în amintirea vânătorilor de munte, 500 la număr, care au murit în acelaşi loc, în timpul majorelor confruntări din vara-toamna lui 1917.

Primii paşi în aflarea adevărului

Pe aceeaşi pagină de Internet puteţi citi un amplu studiu, al cărui autor este Corneliu Stoica, intitulat „Zile de foc la porţile oraşului Târgu Ocna. Centenarul luptelor de la Coşna şi Cireşoaia, 1917-2017”. Un text excepţional, nu doar pentru că prezintă în detaliu faptele şi relatări ale martorilor, dar şi sub aspectul care ne interesează pe noi cel mai mult acum. Se dau numele unităţilor româneşti care au acţionat în acest loc.

Vă redau în continuare denumirile acestor formaţiuni militare. Divizia 7 Infanterie. Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Batalionul de Vânători de Munte comandat de maiorul Virgil Bădulescu. Divizia 1 Cavalerie, Regimentul 22 Infanterie, două batalioane de grăniceri şi două baterii de artilerie de la Diviziile 6 şi 7 de Infanterie. În apogeul bătăliei concentrarea de trupe e mult mai amplă, însemnând 34 de batalioane de Infanterie, patru escadroane de Cavalerie, 35 de baterii de artilerie.  

Ni se mai spune că tribut însemnat de sânge l-a dat Regimentul 27 Infanterie Bacău, din rândul căruia au pierit 30 de ofiţeri şi 1.570 de soldaţi.

Amintiri care nu vor muri niciodată

Vă prezint în continuare două fragmente din ce povestesc cei care au luptat acolo. Mai întâi, Gheorghe I. Brătianu, viitor istoric şi om politic. În 1917 era sublocotenent în Regimentul 4 Artilerie. Sunt rânduri pe care le-a scris în 1934, sub titlul „File rupte din cartea războiului”. Cuvintele nu mai au nevoie de comentarii.

„Ultimul asalt, la Cireşoaia, a fost extrem de greu şi sângeros. Prin desişul nepătruns al pădurii pregătirea artileriei nu s-a putut face îndeajuns, iar când infanteria a pornit la ora hotărâtă reţelele de sârmă erau întregi şi mitralierele duşmane neatinse”.

Scriitorul Ioan Missir, căpitan în Regimentul 8 Obuziere, a lăsat memoriei noastre următoarele rânduri, în cartea „Fata moartă”, apărută în 1937. Descoperim situaţia dramatică în care se aflau atunci trupele române, măcinate nu numai de gloanţe, ci şi de spioni.

„Vânduţi de prieteni, înconjuraţi de spioni, care află secretele operaţiunilor înaintea noastră, întărim, mai mult cu credinţa, zidurile Ţării care se clatină. (…) Dar sfârşitul lui august 1917, luptele de la Cireşoaia, rămân piatra de încercare şi, în acelaşi timp, lespedea funerară a atâtor şi atâtor regimente măcinate de uraganul de foc”.

Lecţia demnităţii

Nu am cum să părăsesc acest capitol înainte de-a vă prezenta şi rândurile scrise de comunitatea din Cireşoaia, în 2017, după comemorarea de atunci.

„Noi, cireşoienii, suntem mândri că trăim în aceste locuri încărcate de istorie. Cei care au urcat pe dealul Cireşoaiei au putut vedea, începând de la cimitirul satului, până în vârf, sute de metri de tranşee şi gropi lăsate de bombele Primului Război”.

 

Descoperitorii unei alte lumi

La fel se poate spune şi despre Florin Boşoteanu şi colegii lui din Asociaţia „Prospectorii istoriei”. Pe omul acesta l-am cunoscut anul trecut, la Muzeul Naţional de Istorie. Venise acolo cu foarte multe obiecte din Primul Război Mondial, descoperite în fostele teatre de operaţii.

Florin mi-a spus că încă din 2013 are pasiunea asta. El şi cu amicii lui, folosindu-se de studii şi vechi hărţi militare, au parcurs zeci de kilometri de tranşee, pe Valea Oituzului, Valea Trotuşului, ajungând până la Mărăşti.

“Sunt zeci de kilometri de tranşee şi sute de adăposturi care brăzdează încă pământul în zone strategice, la altitudini între 600 şi 1.600 de metri”.

De multe ori s-au mirat de efortul supraomenesc al soldaţilor care urcau spre asemenea creste, şi nu cu mâna goală, ci încărcaţi cu elemente de artilerie. Locuri în care ai nevoie de pregătire fizică şi echipament de alpinism.

Strănepotul şi străbunicul

De ce faci toate astea, Florin? Intuiesc şi un alt motiv, nu numai pasiunea pentru trecut. „Da, este şi altceva”.

Îmi spune despre străbunicul său, Ioan Boşoteanu, care a luptat la Mărăşeşti. Posibil şi la Oituz, dar şi atunci când Armata Română ajunge, în 1919, până în Budapesta.

De la el au rămas trei decoraţii. Îl rog să-mi trimită o poză cu bunul său. Aşa face. Văd două personaje în imagine. Strănepotul şi străbunicul.  

Regulă clară. Aceasta nu este o afacere

Regula de bază, în privinţa acestei asociaţii, şi aici inginerul din Comăneşti chiar accentuează, este că totul se bazează pe voluntariat şi că nu se fac afaceri pe baza obiectelor găsite în teren.

Au strâns până acum, în muzeul acestei organizaţii, aproape 5.000 de lucruri, din toate taberele, şi de la români, şi de la germani ori austro-ungari.

Pentru ei, Anul Centenarului a fost prilejul unui nesfârşit periplu prin ţară, prezentând amprentele soldaţilor care, prin sacrificiul lor, au făcut România Mare.

E rândul tău, Andrei!

La fel procedează şi în cazul plăcuţelor de identificare ale unor soldaţi străini. Cele care încă zac în pământul românesc.

În acest caz, se anunţă oficialii statului respectiv. Pentru ca familiile foştilor combatanţi să aibă măcar o părtică din amintirea cuiva drag din arborele lor genealogic.

De data asta e rândul rău, Andrei…