Videoclipul în care un dresor de crocodili este mâncat de reptile, în timp ce se plimba printre ei, care a făcut înconjurul lumii i-a făcut pe unii internauţi să se întrebe dacă nu cumva la mijloc este vorba despre o făcătură.
Pe BillChannel, portal specializat în demontarea falsurilor care circulă pe net, autorul atrage atenţia că la momentul adevărului, când ar trebui să se vadă în imagine cum este înghiţit "omul în negru", adică cel care se spune a fi dresorul de crocodini, unul din "martori" acoperă obiectivul. Faptul că acele imagini sunt din start ascunse, repezintă un mare semn de întrebare în privinţa autenticităţii faptelor.
Atunci când s-au căutat informaţii despre dresorul mâncat de crocodili, pe site-urile serioase de ştiri, s-a constat că nu exista niciun fel de ştire legată de un astfel de incident tragic, care cu siguranţă n-ar fi trecut neobservat de mass-media.
Totuşi, BBC a scris un articol pe aceast subiect, în septembrie 2014. Cu toate acestea, deşi fotografia care ilustra articolul era similară cu decorul care apare în filmuleţul luat în discuţie, acest lucru nu înseamnă şi că ştirea este una adevărate. Au mai fost cazuri când anumite filmuleţe s-au dovedit a fi false. Potrivit BBC, Dicko Toki era omul care hrănea crocodilii de la Palatul Prezidenţial din Ivory Coast, din sudul Africii. Cu toate că reşedinţa prezidenţială nu este accesibilă publicului, lacul din apropiere este o atracţie turistică, iar în ficare zi oamenii veneau să vadă cum Dicko şi echipa sa hrăneau crocodilii.
Conform tradiţiei locale, hrănirea crocodililor reprezintă un ritual. Tocmai de aceea oamenii vin să vadă acest lucru. Cum Dicko hrănea crocodilii de mai bine de 30 de ani şi îi cunoştea pe fiecare în parte, el chiar îi plăcea să pozeze relaxat alături de reptile.
Atunci când, în filmuleţ dresorul de crocodili a fost prins de haină, un alt crocodil care venea din apă, mult mai mare l-ar fi putut trage în apă şi nu este de mirare că a dispărut fără urmă. În imagini chiar se vede cum se îndepărtează în larg. Mai mult, faptul că o a doua cameră a surprins tragedia, iar imaginile, deşi nu arată clar momentul când Dicko Toki este tras în apă, înregistrările similare şi urlete mulţimii înspăimântate pun într-o lumină mult mai clară faptele.
În concluzie, filmul în care îngrijitorul de crocodili este mâncat, este real, iar numele celui care hrănea crocodilii şi a ajuns să fie mâncat este Dicko Toki.
S-a SURPAT strada sub ea. O femeie a fost "îngiţită" în întregime | GALERIE FOTO
A minţit că are CANCER cerebral în fază terminală doar ca să câştige o AVERE | GALERIE FOTO
Cu ANIMALELE nu-i de joacă. Şi cele mai adorabile creaturi pot avea INSTINCT criminal | GALERIE FOTO
Viața nu este un CARNAVAL. Brazilia reală surprinsă prin Google Street View | GALERIE FOTO
Credea că e alergică la ALCOOL. Avea de fapt o boală foarte GRAVĂ | GALERIE FOTO
Nu tot ce este vechi este şi valoros. Fotografii de epocă ce îţi dau fiori | GALERIE FOTO
Cum arată o noapte de patrulare cu polițiștii ruși la datorie | GALERIE FOTO