Omul de afaceri constăn țean Răzvan Dimoftache (foto) - cunoscut după ce a devenit protagonistul scandalului cărnii congelate de 40 de ani - a venit, ieri, la Parchetul General pentru a depune o plângere în care arată că a fost urmărit și înregistrat în baza Protocoalelor DNA-SRI.
În esență, omul susține că este victima unor jocuri de interese pe plan local, din care la un moment dat nu a mai dorit să facă parte. În aceste jocuri, susține Dimoftache, sunt implicate nume grele din Parchetul și Poliția Constanța.
Concret, afaceristul a fost acuzat că umplea cu produse din alimentare cămările unor importanți funcționari publici locali, iar în schimb, aceștia „îi țineau spatele”. Treaba s-a „împuțit” însă, atunci când Dimoftache ajunsese să dea bani grei, nu carne, pentru a-și păstra afacerea: din momentul în care acesta a sistat „cotizațiile”, au început să curgă acuzațiile. Răzvan Dimoftache a fost vizat de percheziții într-un dosar de infracțiuni economice, în februarie 2016, reținut, apoi arestat preventiv. Potrivit omului de afaceri, nu carnea congelată pe vremea lui Ceaușescu au căutat, atunci, anchetatorii, ci un harddisk cu informații compromițătoare despre func țio narii pe care îi „servise”.
„(Solicit - n.r.) identificarea procurorilor și ofițerilor care au făcut parte din echipe mixte în dosarele care mi-au fost instrumentate și stabilirea identității ofițerilor/procurorilor care s-au implicat în răspândirea în presă a zvonului cărnii de 40 de ani, având în vedere că din comunicatul de presă nu reiese vechimea, din datele dosarului nu reiese vechimea, însă „canalele media” au funcționat ireproșabil, dezinformând și creând presiune asupra judecătorilor cărora le-a fost repartizat dosarul”, scrie Răzvan Dimoftache în plângerea obținută de EVZ.
În februarie 2016, presa locală din Constanța relata despre arestarea lui Dimoftache, patronul unei carmengerii în ale cărei congelatoare a fost descoperită „carne cel mai probabil veche de 40 de ani”.