Micuţul Emilian Bobic a fost găsit fără suflare la trei kilometri de casă, îmbrăcat în alte haine, într-un loc unde nu a fost văzut cu o zi înainte. Anchetatorii bănuiesc că trupul său a fost aruncat în şanţ de criminal.
Crimă sau accident provocat de nepăsarea părinţilor? Acestea sunt cele două variante care pot explica dispariţia timp de două zile a lui Emilian Bobic (2 ani), din Ocna de Fier (Caraş Severin), dar şi faptul că a fost găsit mort pe un deal abrupt, greu de urcat pentru vârsta sa. Răspunsul corect trebuie să-l dea echipa de anchetatori coordonată de procurorul Ion Teacă, şeful Secţiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Reamintim că, după o zi şi jumătate de căutări, trupul micuţul a fost găsit, ieri, în jurul prânzului. Îngeraşul blond, cu ochi albaştri, zăcea lângă un foraj pentru reţeaua de canalizare a comunei, la baza unei pante, la aproximativ trei kilometri de casă.
- FINAL TRAGIC în cazul COPILULUI DISPĂRUT. Băiețelul de doi ani a fost GĂSIT MORT
FILMUL DISPARIŢIEI Sâmbătă, ora 14.00. Florentina Bobic (42 de ani) începe să facă sărmăluţe. Tatăl, Marinel Bobic (43 de ani), era plecat cu fiul cel mare, de 9 ani, în grădină, la săpat. Emilian, mezinul dintre cei trei copii, rămâne nesupravegheat în casă. 18.30. Marinel sună la 112 şi anunţă dispariţia, după ce l-a căutat o oră prin împrejurimi. Din calculele poliţiştilor, dispariţia copilului s-a produs la 16.30. 19.00. Încep căutările, la care participă o sută de persoane, localnici şi reprezentanţi ai autorităţilor. Duminică, ora 09.00. Au fost reluate căutările cu 250 de persoane. Tatăl copilului, Marinel Bobic, este supus testului poligraf. Luni, ora 08.00. Sunt reluate căutările cu 100 de participanţi. Ora. 14.00. Localnica Elena Căpriţă (63 de ani) anunţă Poliţia că a dat de trupul băiatului după 46 de ore de la dispariţie. "În mod surprinzător, femeia a găsit cadavrul luni, deşi merge zilnic pe acolo cu caprele, astfel că a trecut şi duminică prin zonă, dar nu a găsit nimic suspect", afirmă anchetatorii. Aceştia nu cred că micuţul ar fi ajuns singur acolo. Era zgâriat pe mâini "Copilul avea zgârieturi la nivelul membrelor", a explicat Ancuţa Cărbunariu, ofiţerul de presă al Poliţiei Caraş-Severin. Prima ipoteză a decesului este că Emilian a ieşit din curte, s-a urcat pe dealul din apropiere şi a căzut în şanţul de foraj din care nu a mai putut ieşi. Al doilea scenariu, mai probabil din probele găsite, se îndreaptă spre o crimă. Primii suspecţi, părinţii Un prim indiciu al unui omor este cel al hainelor cu care a fost găsit copilul. Avea pe cap o altă căciulă şi purta o bluză diferită faţă de cea descrisă de părinţi în momentul dispariţei. În plus, un cioban a susţinut că, la un moment dat, ar fi auzit, dinspre pădure, un scâncet de copil, dar nu s-a dus să vadă ce se întâmplă. În cercul de suspecţi se află şi Florentina şi Marinel Bobic. Vecinii spun că Emilian nu a fost niciodată iubit de părinţi, soţii Bobic dorind doar doi copii. Cadavrul lui Emilian a fost transportat ieri după-amiaza la IML Reşiţa şi urmează să fie examinat de medicul legist, pentru a se stabili în ce condiţii a murit. CITIŢI ŞI:
- Alt COPIL DISPĂRUT. Un băiat de 13 ani este de negăsit