Misterele care rămân în cazul femeii incendiate la Ghimpați. Posibila legătură cu Ziua „Z”

Misterele care rămân în cazul femeii incendiate la Ghimpați. Posibila legătură cu Ziua „Z”

Pe 30 octombrie, o știre din județul Giurgiu a devenit eveniment național: trupul unei femei a fost înghesuit într-un troller mov, aruncat pe marginea drumului național 6 dintre Ghimpați și Valea Plopilor și incendiat.

Update. Cele trei persoane reținute pentru uciderea Sabinei Mihaela Mircea și-au recunoscut faptele. Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, și cele două surori au recunoscut că toți trei au lovit-o pe femeie, apoi au transportat-o și incendiat-o la Ghimpați. Ei sunt acum în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care se va pronunța pe cererea de arestare.

Focul a fost observat repede de mașinile care treceau pe acolo și câțiva șoferi au oprit și au stins focul. Din acel moment, știrea de fapt divers a devenit un thriller urmărit de toată țara, dovadă audiențele emisiunilor unde cazul era dezbătut pe toate fațetele.

Parchetul de pe lângă Tribunal Giurgiu a anunțat că a operat, marți seară, trei rețineri, după ce suspecții, un bărbat și două femei, surori, au fost audiați pe parcursul întregii zile. Acum, cei trei sunt propuși Tribunalului pentru arestare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mașina suspecților

Din felul în care e construit comunicatul procurorilor reiese că prima identificată a fost mașina folosită de cei trei pentru a scăpa de trupul femeii ucise:

„Ca urmare a vizionării şi analizării minuţioase a înregistrărilor camerelor de supraveghere, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate, a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei.

La data de 17.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale şi I.P.J. Giurgiu - Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în vederea identificării locului în care a decedat victima şi completării probatoriului. Cu această ocazie a fost ridicat autoturismul mai sus menţionat.”

O viață irosită

Adevărul este că primul mare succes al anchetei a fost identificarea victimei. Deși foarte arsă, femeii i s-a putut ridica o amprentă și apoi ea a fost comparată cu cele aflate în evidența Poliției. Așa s-a aflat că victima era Sabina Mihaela Mircea, de 32 de ani, amprentată acum mai mulți ani pentru că era bănuită de un furt. Născută în Buftea, Ilfov, ea se stabilise în Pantelimon, la un fost iubit. ”Stabilit” e doar un fel de a spune. Ea nu mai stătea de mult pe acolo, în casa respectivă ea și-a abandonat copilul, un băiat în vârstă de 8 ani. De luni bune, șase, dacă e să le dăm crezare rudelor fostului concubin, ea plecase în București.

Deși provenea dintr-o familie bună, dar destrămată, fiind fiica unei profesoare, Sabina a luat drumul lucrătoarelor sexuale, ca să folosesc un termen la modă și foarte corect politic.

A fost dansatoare la un club de striptease, apoi, când clubul a căzut victima lockdownului bucureștean, a ajuns la un salon de masaj erotic, aflat în zona Pieței Unirii.

Un element de anchetă sugera, însă, mai mult. Una dintre rudele din Pantelimon susține că în urmă cu ceva timp a primit un mesaj de la Sabina în care spunea că ”s-a măritat” și că se va ocupa de copil.

E un mesaj tipic pentru cazurile de prostituție forțată, prin care membrii rețelelor de proxenetism încearcă să liniștească familiile victimelor traficului de persoane.

Era Sabina victima unei astfel de infracțiuni?

Confirmări și noi întrebări

În comunicatul său, Parchetul giurgiuvean confirmă că Sabina nu era o simplă lucrătoare la un salon de masaj: ”S-a stabilit că victima practica prostituţia, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri intervenite între aceştia în interiorul locuinţei.”

Dar cum a ajuns Sabina în casa cu două surori prostituate și un bărbat proxenet? A mânat-o foamea spre ușa și ”profesia” lor, a fost ademenită de un client al salonului prin deja celebra metodă ”loverboy” și apoi vândută sau a fost răpită și violențele la care a fost supusă sunt mărturia rezistenței ei? ”Neînțelegeri”, așa cum descriu procurorii mobilul odioasei crime, pot fi și presiunile pentru practicarea prostituției dar și disputele dintre cele trei femei. Dar acum, când autorii au fost prinși, e timp pentru stabilirea întregului adevăr.

Aici trebuie amintit că Sabina a avut parte de un sfârșit foarte violent: înghițise insecticid, fusese bătută, avea patru coaste rupte, tăiată și sufocată. Crima se consumase cu trei-patru ore înainte de incendierea din 30 octombrie, adică în jurul orei 18.00.

Surse din anchetă susțin că de pe trupul incendiat s-au ”cules” și urme de ADN care nu îi aparține.

De fapt, ca o simplă speculație, de la început s-au făcut presupuneri că uciderea Sabinei nu era ”o crimă la întâmplare (random killing)”, adică ucigașul o cunoștea, făcea parte din anturajul ei. De asemenea, aruncarea trupului indica faptul că locul crimei (locul unde s-a consumat agresiunea) era legat de numele autorului/autorilor. Incendierea a avut scopul întârzierii identificării femeii, dar poate și ștergerea urmelor lăsate de alte persoane pe corpul ei.

Ziua ”Z”, legătura

Pe 11 noiembrie, când știrile despre mersul anchetei morții Sabinei făceau încă rating, au fost organizate peste 600 de percheziții la diferite grupări criminale. Operațiunea botezată ”Ziua Z” ar fi trebuit să marcheze împlinirea unui an de la numirea lui Marcel Vela la conducerea Ministerului de Interne, dar și împlinirea unei promisiuni făcute de ministru după uciderea lui Emi Pian, din clanul Duduianu. Pe străzi a și apărut un banc despre ciudata aniversare: ”Uite ce a ieșit dacă nu i-au lăsat pe polițiști să se serbeze în birouri!”

Acum, surse susțin că agitația nemaiîntâlnită de ani buni în lumea interlopă a scos mai ușor la lumina informații despre soarta Sabinei Mihaela Mircea.

Femeia și cei trei ucigași locuiau în una dintre cele mai rău-famate zone din Capitală, cartierul Ferentari. În locuința de aici s-a consumat și crima. Zona a fost, într-adevăr vizată de perchezițiile din noiembrie.

Parchetul din Giurgiu încheie sumara relatare despre rezolvarea crimei: ”Au fost audiate în cauză mai multe persoane, iar faţă de trei dintre acestea s-a dispus continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre. A fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore față de acestea, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă.”