Misterele Bucegilor. Un reputat psihiatru despre energiile Sfinxului: „Un fost agent CIA îmi zice că...”

Misterele Bucegilor. Un reputat psihiatru despre energiile Sfinxului: „Un fost agent CIA îmi zice că...”

Cunoscutul neurolog și psihiatru Constantin Dulcan a făcut dezvăluiri despre misterioasele energii pozitive, din Munții Bucegi, care se manifestă în special în zona Sfinx-ului.

Despre misterele Munților Bucegi, despre energiile miraculoase care s-ar face simțite în zonă, au curs valuri de cerneală, fiind publicate, de-a lungul timpului, numeroase cărți și articole. Deși mulți contestă veridicitatea legendelor care circulă pe această temă, există specialiști care le dau crezare și spun că aceste povești conțin și un sâmbure de adevăr.

Profesorul Constantin Dulcan a vorbit despre despre aceste energii misterioase din Munții Bucegi, făcând referire la o serie de experiențe personale. Deși spune că, inițial nu a crezut în aceste legende, considerând că fac parte din mitologie, a fost convins că „ceva este acolo”, după mai multe discuții pe care le-a avut în anumite medii.

„Și eu am citit, am auzit despre lucrurile acestea, dar mie mi s-a părut că e mai mult mitologie. Dar, iată ce se întâmplă. Am fost la Las Vegas unde am stat de vorbă cu un prieten, fost agent CIA, și el îmi spune: «vin la tine în țară, cu o condiție: să mă duci în primul rând la Sfinx». «Dar de ce vrei?» l-am întrebat. «Pentru că eu am avut acces la anumită literatură și știu că acolo sunt relicvele unei străvechi civilizații». Și într-adevăr a venit, l-am dus la Sfinx”, a povestit Constantin Dulcan într-un interviu la Medika TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

O civilizație foarte veche

Cea de-a doua experiență, la care a participat și Anne Givaudan, una dintre cele mai importante autoare de cărți de spiritualitate din Europa, a fost mult mai edificatoare, susține profesorul Dulcan.

„Am vrut să traduc «Cele nouă trepte», scrisă de Anne Givaudan și Daniel Meurois, și s-o lansez în România și la fel îmi spun: «Venim, dar primul lucru mă duci la Sfinx». Am fost la Sfinx, soțul ei (Antoine Achram – n. red.) mi-a și arătat ce se întâmplă acolo. A intrat în stare de meditație și spune că comunică cu lumea de acolo. Deci, le-am spus lor că «pentru mine este un fel de mitologie. Dar pentru voi văd că este mai mult decât mitologie». Ei au răspuns: «pentru noi nu este doar o mitologie, este pur și simplu o realitate»”, a mai spus Constantin Dulcan.

În urma studiilor pe care le-a făcut, profesorul Dulcan susține că a descoperit multe lucruri legate de vechile civilizații care au trăit în zona Munților Bucegi.

„Din istorie știu că în urmă cu 5000 – 6000 de ani a fost o civilizație condusă de femei, foarte dezvoltată. Despre cultura și priceperea geto-dacă a vorbit și Herodot, în Antichitate. Asta înseamnă că acolo, în mod cert, trebuie să fie. Uitați-vă la Sfinx, pare să fie figura unui dac”, a explicat prof. dr. Constantin Dulcan, conform sursei citate.