ADEVARATA ”MISIUNE” A SIPA ÎN REGIMUL BĂSESCU

Inpolitics.ro face dezvăluiri uimitoare despre cum funcționau lucrurile pe vremea PDL, în 2007, dar și ce legătură există între Monica Macovei, fostul partid al lui Traian Băsescu și arhiva SIPA.

”Timp de doi ani, fostul ministru Monica Macovei ne-a promis într-una că se face reformarea justiţiei din România şi că, în mod simultan cu adoptarea de noi legi şi reglementări, ar fi fost în curs de desfăşurare înnoirea corpului magistraţilor – procurorilor şi judecătorilor – cu persoane care nu pot fi influenţate în luarea măsurilor legale ce ţin de competenţele magistraţilor. Timp de doi ani, arhiva serviciului secret al Ministerului Justiţiei a stat la dispoziţia doamnei Monica Macovei. Arhiva conţine mii de dosare ale unor magistraţi implicaţi în abuzurile comise înainte de 22 decembrie 1989, cu numele de cod ale procurorilor şi judecătorilor care au acţionat la comandă politică şi/sau la ordinul Securităţii. Timp de doi ani, preşedintele Traian Băsescu a numit, pe bandă rulantă, mii şi mii de magistraţi în toate parchetele şi la toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din ţară. Teoretic, aceste numiri ar reprezenta înnoirea de personal de care vorbea fostul ministru Monica Macovei. Practic, însă, există destule semnale care vorbesc despre numiri de magistraţi obedienţi administraţiei prezidenţiale, ca şi de menţineri în funcţie a unor magistraţi “dalmaţieni”, ale căror dosare au putut fi conspectate şi copiate spre a deveni instrumente de şantaj şi docilizare. Sunt curios să ştiu cum stau lucrurile în realitate: cât adevăr şi câtă minciună se află în aşa-zisa restructurare de personal a justiţiei româneşti şi cum ar putea, la o adică, să fie justificată menţinerea în sistem a unor persoane vulnerabile prin prisma dosarului lor de dinainte de 22 decembrie 1989. Aşa ceva nu vom şti decât după o riguroasă confruntare a dosarelor de la Cernica cu decretele de numire în funcţia de magistrat, semnate timp de doi ani de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea Monicăi Macovei”​, continuarea o puteți citi pe site-ul Inpolitics.ro.