Constantin Dudu Ionescu a devenit conducătorul de facto al Comunității Naționale de Informații. Despre acesta s-a spus că a fost propus președintelui Iohannis de către actualul șef al SRI, Eduard Helvig, care a fost consilierul fostului ministru de interne în 1999. Constantin Dudu Ionescu este nașul de cununie al șefului SRI.
Pe 6 martie preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, în locul acestuia fiind numit generalul Ion Oprişor. Pe data de 31 martie 2015, presedintele Iohannis a semnat decretul de trecere in rezervă a generalului Ion Oprișor. A fost pus capăt astfel unui lung șir de speculații legate de numirile controversate din ultima vreme în cadrul administrației prezidențiale.
Logica acestor mișcări politice este departe de a fi aflată, însă motivul trecerii în rezervă poate fi vârsta generalului Ion Oprișor care a ajuns deja la 60 de ani, fiind născut la data de 10 martie 1955.
Funcția de secretar al CSAT, rămasă vacantă la data de 6 martie, după ce generalul Ion Oprișor a fost numit consilier pentru securitate națională al președintelui României a fost ocupată, de catre generalul de brigada Mihai Șomordolea. Mihai Șomordolea este un ofițer provenit din Forțele Terestre ale Armatei Române. În decembrie 2009, Mihai Șomordolea era locotenent-colonel și ocupa funcția de consilier în CSAT, iar președintele Traian Băsescu îl decora cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler. În noiembrie 2012, președintele Băsescu i-a acordat lui Mihai Șomordolea gradul de general de brigadă (cu o stea).
O mișcare spectaculoasă a fost numirea în funcția de Director al Oficiului Informaţii Integrate a consilierului de stat Constantin Dudu Ionescu, în timp ce Compartimentul pentru Probleme de Apărare îl are la conducere pe consilierul de stat Sebastian Huluban.
Puțină lume s-a uitat ce înseamnă noua poziție a fostului ministru Dudu Ionescu, fiind concentrați pe legăturile de rudenie cu actualul șef al SRI, Eduard Hellvig. Funcția este una extrem de importantă, fiind asimilată adevăratului conducător al Comunității Naționale de Informații. Din acest moment, Constantin Dudu Ionescu preia o funcție-cheie în Administrația Prezidențială, deținută în mandatul președintelui Traian Băsescu de Daniel Moldoveanu. Interesant este faptul că Oficiului pentru Informatii Integrate, ce va fi condus de fostul ministru de Interne Constantin Dudu Ionescu este o entitate cu atribuții în planificarea și evaluarea unitară a informațiilor necesare susținerii strategiilor și politicilor naționale de securitate. Acest Oficiu, înființat de Traian Băsescu, este condus de un consilier de stat din cadrul Departamentului pentru securitate națională al Administrației, ajutat de doi adjuncți, desemnați de directorii SRI și SIE, cu avizul CSAT. Constantin Dudu Ionescu, șeful Oficiului se va ocupa exclusiv de problemele legate de informații, acesta fiind considerat nucleul executiv permanent al Comunității Naționale de Informații.
Potrivit Hotărârii CSAT, Comunitatea Națională de Informații reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securitații nationale, bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale Comunității Naționale de Informații: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărarii și Direcția Generală de Informații si Protectie Internă din Ministerul Administrației și Internelor.