MIRON MITREA insistă să fie ELIBERAT CONDIȚIONAT

Magistrații din Medgidia judecă, în aceste momente, o nouă cerere liberare condiționată a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Prima cerere, din 10 februarie, i-a fost respinsă de Judecătoria Medgidia.

Dacă prima cerere de liberare din Penitenciarul Poarta Albă a fost făcută în nume propriu, astăzi Miron Mitrea contestă la Judecătoria Medgidia decizia prin care Comisia de propunere din închisoare i-a respins, recent, solicitarea de a părăsi, înainte de termen, pușcăria. Adrian Midișan,avocatul deținutului, susține că Miron Mitrea, condamnat la doi ani închisoare pentru fapte de corupție, îndeplinește toate condițiile pentru a fi liber, după un an de la încarcerare.

"Clientul meu a executat déjà două treimi din pedeapsă având în vedere că în închisoare a scris trei lucrări ştiinţifice care îi reduc reduc detenția cu 90 de zile, iar prin munca prestată la o autobază din Constanţa a câştigat reducerea cu alte 50 de zile. Plus că, în penitenciar, deținutul a avut un comportament exemplar, primind patru recompense. Iar prejudiciul de 327.000 lei în dosarul pentru care a fost condamnat a fost achitat de Miron Mitrea", a declarat avocatul Adrian Midișan.