Eșecul wagneriadei: Cauze

Eșecul wagneriadei: Cauze

GRU și KGB. La capitolul studii, Evghenii Prigojin are școala vieții plus nouă ani de pușcărie. În ce privește pregătirea militară, este un autodidact – dar, conștient de limitele sale, s-a înconjurat de profesioniști. Mai tot statul major Wagner este alcătuit din ofițeri ai serviciului de spionaj al Armatei ruse, GRU (denumirea corectă actuală e ”GU”). Iar în Africa, în Siria și în Ucraina, Wagner a servit drept acoperire ”neoficială” pentru acțiuni planificate și organizate de GRU, derulate ulterior sub supervizarea GRU.

De când cu războiul din Ucraina, adversitatea istorică dintre GRU și FSB/KGB s-a accentuat. Președintele Putin provine din KGB, iar anturajul său este alcătuit în mare măsură din ofițeri FSB/KGB, care în primele luni de război au reușit să-l convingă pe președinte că eșecul atacului prin surprindere asupra Kievului se datorează GRU. O vreme, ofițerii aflați la comanda GRU au fost chiar sub anchetă, acuzați că ar fi creat agentură imaginară.

În urma acestor evenimente, conducerea GRU și, evident, conducerea anexei GRU, Wagner, au rămas cu o puternică antipatie față de ministrul Apărării, Serghei Șoigu, căruia i se reproșează că nu a mișcat un deget pentru a-și dezvinovăți subordonații. Din contră, a reorganizat serviciul, răpindu-i o mare parte din atribuții, care au fost cedate FSB/KGB. De fapt, după ratarea surprizei atacului de la Kiev, GRU nu a fost desființat numai datorită precauției președintelui Putin care, în buna tradiție sovietică, nu a dorit să lase FSB/KGB monopolul absolut al activităților informativ-operative.

Ca și Prigojin, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, este un autodidact în ce privește pregătirea militară. Dar spre deosebire de Prigojin, dânsul are idei proprii și adesea nu e receptiv la sfaturile profesioniștilor. La nivelul conducerii Armatei ruse există percepția că greșelile strategice care au grevat operațiunea din Ucraina i se datorează lui, începând cu decizia stranie de a invada țara vecină pe cinci axe, cu efective insuficiente și o logistică precară. Serghei Șoigu a tensionat suplimentar relațiile sale cu conducerea Armatei procedând la dese și adesea nejustificate demiteri, în încercarea sa de a pasa pe seama militarilor profesioniști eșecurile din Ucraina. Domnul Șoigu este, însă, unul dintre puținii prieteni personali pe care-i are președintele Putin, așa că toate protestele militarilor la adresa ministrului incompetent nu au avut rezultat. Ca urmare, conflictul mocnit al Armatei ruse cu anturajul prezidențial dominat de FSB/KGB și cu ministrul Șoigu a evoluat ascendent, devenind de notorietate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Detonatorul. Încă din vara trecută, odată cu reorganizarea GRU, ministrul Șoigu a luat decizia angajării Wagner în Ucraina. Pentru prima dată, și în pofida legilor ruse, gruparea mercenară urma să acționeze de pe teritoriul rus, ”făcând concurență” militarilor, a căror nemulțumire a fost sporită de două aspecte: recrutarea din pușcării și acordarea unor drepturi salariale mult mai mari mercenarilor, cărora li s-a tolerat inclusiv agresarea unor  ofițeri ai Armatei (cazul colonelului Roman Venevitin, comandantul Brigăzii 72, ”arestat” la Bahmut de mercenari, este grăitor). Pe măsură ce nemulțumirea creștea, Armata rusă căuta mijloace să scape și de ministrul Șoigu, și de mercenarii Wagner.

Curând, și ministrul Șoigu a devenit nemulțumit de prestația Wagner: liber la gură, Prigojin nu ezita să-l critice public. Încet-încet, subordonații au reușit să-l convingă că Wagner trebuie integrat în structurile oficiale, legale ale Armatei ruse, că trebuie blocată  posibilitatea ca Prigojin să recruteze din închisori noi voluntari. În schimb, chiar Armata s-a pus pe recrutat pușcăriași, ceea ce a acutizat conflictul Șoigu – Prigojin, spre satisfacția generalilor, care doreau să scape și de unul, și de celălalt. În paralel, toate demersurile întreprinse de ministrul Șoigu pe lângă președintele Putin, în vederea desființării Wagner, erau relatate lui Prigojin. Punctul de cotitură a fost atins la 13 iunie, când a fost emis ordinul prezidențial prin care întreg efectivul Wagner urma să fie integrat în Armată.

Complotul.  Dar complotul începuse cu mult înainte de 13 iunie. Încă din primăvară, Wagner a început să stocheze muniție pentru o operațiune necuprinsă în planurile de luptă: ne amintim de ieșirile furibunde ale lui Prigojin, cerând ultimativ muniție. Tot cam atunci, în martie – aprilie, Prigojin a fost ajutat de rezerviștii GRU din Statul Major Wagner să pună la punct o operațiune care să-i ”forțeze mâna” președintelui Putin, acesta fiind pus în fața alternativei: fie pierde Puterea, fie îi demite pe prietenul său, Șoigu, și pe șeful Statului Major rus, generalul Gherasimov (dușman personal al lui Prigojin).

Planul era destul de simplu. Rezerviștii GRU, erijându-se în reprezentanți ai generalilor nemulțumiți, în frunte cu Serghei Surovikin, comandant al Forțelor Aerospațiale, au pretextat că nu pot acționa direct împotriva lui Putin, fiind legați de jurământul militar. În schimb, l-au asigurat pe Prigojin (care nu a depus jurământ militar) că-l vor sprijini, ”îi vor deschide ușile Kremlinului”. Prigojin era în relații apropiate cu gl. Surovikin, încă de pe vremea ”Troicii de pe Nipru”, despre care am scris în toamna trecută. Așa că i-a crezut, mai ales că i s-a promis și o funcție proeminentă în noua conducere a Statului rus – se vehiculează că i s-ar fi promis chiar funcția de ministru al Apărării (!).

Din surse diferite, știm azi care a fost planul prezentat de GRU lui Prigojin. Era necesară pregătirea unei brigăzi motorizate, gata de acțiune, sub pretextul că e o ”brigadă mobilă” pregătită să intervină în cazul ruperii frontului (aspect despre care am mai scris). Se aștepta apoi momentul propice: una dintre vizitele ministrului Șoigu și generalului Gherasimov la Comandamentul Sud al Armatei ruse, din Rostov-pe-Don. Acolo, până în ianuarie, fusese șef gl. Surovikin și se presupunea că ofițerii fideli fostului șef îi vor reține pe Șoigu și Gherasimov, până la sosirea trupelor Wagner, care-i vor aresta.

Apoi, profitând de deruta creată prin arestarea conducerii Armatei ruse, dar și de complicitatea comandamentelor militare din regiunile parcurse, forțele Wagner urmau să străbată drumul de 1200 km. până la Moscova, unde garnizoana urma să-i deschidă porțile Kremlinului, pentru răfuiala finală cu forțele FSB care-l păzesc pe Vladimir Putin.

Greșelile. Pe 22 iunie, Prigojin a aflat că Gherasimov și Șoigu urmau să sosească în inspecție la Rostov. Așa că la 23 iunie și-a pornit brigada de asalt spre Comandamentul Sud. Inițial totul a mers conform planului: poliția militară, care păzea frontiera, i-a deschis calea. Ajuns în Rostov, a ocupat orașul fără să tragă un singur glonț. Iar ofițerii Comandamentului Sud i-au predat baza militară. Dar...  Gherasimov și Șoigu reușiseră să plece spre Moscova! Prigojin nu mai putea însă să dea înapoi: își declarase rebeliunea.

Așa că forțele Wagner au pornit-o spre Moscova, conform planului. Armata rusă nu s-a opus, în prima parte a traseului nu a existat rezistență față de acest ”Marș asupra Moscovei”. Elitele Regimului Putin au intrat în panică: în zori, viceprim-ministrul Denis Manturov a plecat cu avionul spre Turcia, urmat curând de prim-ministrul Mihail Mișustin, plecat spre o destinație necunoscută. Apoi au început să plece oligarhii: unul dintre prietenii apropiați ai lui Putin, miliardarul Arkadi Rotenberg, s-a urcat în avionul personal și a plecat spre Baku, capitala Azerbaidjanului. La fel a făcut și alt oligarh din anturajul lui Putin, Vladimir Potanin: a plecat cu avionul personal spre Istanbul.  În același timp, fiica ministrului Apărării, Xenia Șoigu, pleca în grabă spre Dubai, iar amicul domnului Putin, miliardarul Iuri Kovalciuk, și-a trimis fiul departe de Moscova, la Sankt Petersburg. Spre amiază, fostul președinte și prim-ministru Dmitry Medvedev a ținut un discurs incendiar la televiziunea rusă, apoi s-a urcat în elicopter și dus a fost!

Adevărul. Planul real al loviturii de Stat era însă altul decât cel prezentat de GRU lui Prigojin: ceva între Revoluția Română și penultima mineriadă. Că doar nu degeaba în ambele evenimente din istoria recentă a României regăsim amprentele Spețnazului...

Concret, deîndată ce trupele Wagner intrau în Moscova, urma o evoluție catastrofală de natură să sperie populația și să o determine să accepte schimbări politice substanțiale. Ca la Timișoara, ”elemente necunoscute” (presupuse a fi wagneriți) urmau să devasteze orașul și să deschidă focul asupra populației. Ca la București, Armata urma să iasă cu vitejie la luptă pentru a-i apăra pe cetățeni de ”teroriști”, acoperindu-se astfel de glorie. În schimb, domnul Putin urma să accepte cererile ultimative ale Armatei: demiterea anturajului său actual de kaghebiști și instaurarea unei dictaturi militare mai mult sau mai puțin camuflate, în aplauzele populației fericite că a scăpat de miile de pușcăriași. Prigojin urma să fie sacrificat, așa cum Miron Cozma urma să fie cel sacrificat, în ianuarie 1999.

În dimineața de sâmbătă, începuseră deja la Moscova pregătirile complotiștilor, așa că FSB/KGB le-a luat urma și a dat de Plan – versiunea adevărată, cu devastări, nu cea prezentată lui Prigojin. Atunci a avut loc o negociere a președintelui Putin cu Armata, ale cărei coordonate le vom cunoaște în zilele următoare. Deși Armata pornea pe picior greșit (Șoigu nu fusese reținut) se comentează că, în schimbul abandonării lui Prigojin, militarii în frunte cu Surovikin ar fi obținut demiterea ministrului Șoigu (care a scăpat Armata de sub control) și a gl. Gherasimov (care a pierdut controlul asupra Comandamentului Sud, în subordinea sa directă). Cât se va ține domnul Putin de cuvânt, vom vedea...

Odată înțelegerea perfectată, gl. Surovikin a ordonat aviației să bombardeze coloana Wagner – prilej cu care a pierdut 13 piloți, 6 elicoptere și un avion. Pentru Prigojin a fost, fără îndoială, o surpriză extrem de neplăcută să se găsească sub tirul aviației comandate de bunul său prieten, și să afle că celălalt bun prieten al său, Kadîrov, tocmai aduce trupe pentru a lua cu asalt Rostovul. Dar asta nu a fost de ajuns ca să-l oprească.

Se comentează că, atunci, domnul Putin a luat legătura cu președintele belarus, Lukașenko, prin intermediul căruia i-a transmis lui Prigojin coordonatele planului real al loviturii militare, în care Wagner apărea în rolul de țap ispășitor. Inițial Prigojin nu a crezut, apoi a efectuat verificări și și-a dat seama că, într-adevăr, nu-l aștepta biroul ministerial, ci o celulă de la Lefortovo. A urmat Pacea de la Cozia, inexplicabilă pentru profani...

Lovitură de operetă? În contextul caracterului ocult al înțelegerii care a pus punct Wagneriadei, situl Internet infonapalm, de inspirație ucraineană, susține că întreaga operațiune a fost o înscenare. Oare așa o fi fost? Totuși, Armata rusă a pierdut șase elicoptere, 13 piloți și un avion AN-24. Pierderile umane și materiale ale wagneriților, bombardați pe autostradă, nu se cunosc, dar principalele rezerve de petrol din Rostov-pe-Don au fost atacate și incendiate de elicopterele Armatei ruse. Există dovezi că o mare parte din conducerea Rusiei a intrat în panică, s-a evacuat sau și-a evacuat familia. Și, înfine, atunci când gl. Surovikin a ieșit la televiziune să anunțe că nu mai sprijină lovitura de stat, avea la îndemână un pistol-mitralieră, care din nebăgare de seamă a intrat în cadru. Semn că lucrurile erau serioase și nu se știa care va fi reacția celorlalți complotiști la abandonarea planului.

În pofida oricărei evidențe, siturile ucrainene susțin că operațiunea ar fi fost montată pentru a spori prestigiul lui Vladimir Putin. De fapt, Wagneriada a demonstrat că Armata rusă e în conflict acut cu conducerea politică, că un oraș rusesc poate fi cucerit fără a trage un glonț, că dacă ajungi cu tancul în pragul unui comandament militar rusesc, ești invitat să intri și primit prietenește de ofițerii nemulțumiți, că elitele Rusiei sunt cu valiza făcută sub pat, gata să o tulească în străinătate la primul semn de dezintegrare a regimului.

Vedeți vreun motiv de mândrie pentru Regimul Putin? Eu unul, nu. Să vedem ce va urma – că la noi, în 1999, a mai urmat o tentativă de mineriadă...

Urmăriți varianta video, AICI.