Culisele condamnării lui Mircia Gutău. Ordinul s-a dat de la nivel înalt: „Băsescu a vrut să fie arestați niște oameni ca mine, Năstase, Voiculescu și Vântu!”

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost invitatul lui Cozmin Gușă, vineri, în emisiunea „România 2019”. Acesta a vorbit despre greutățile pe care le-a întâmpinat în închisoare, dar și despre culisele condamnării pe nedrept pe care a primit-o.

„Am stat 4 luni arestat preventiv. Am câștigat cu 72% al doilea mandat. Am fost la Partidul Democrat și acolo a început ascensiunea mea. În 2010, dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Constanța, unde am fost achitat.

Am fost la penitenciarele de la Colibaș, Jilava, Aiud și Severin. Am trăit orori în închisoare. Majoritatea oamenilor de acolo sunt pe bună dreptate. Am solicitat să ies la muncă. Am reușit să mă adaptez cu gândul că trebuie să înving. Nu am dormit nopți întregi. 

Am simțit că înnebunesc. Simțeam că nu am aer. Te țineau câte 8 ore ca să te audieze. Am făcut plângere la CEDO. Am câștigat. M-am judecat pe fond la ÎCCJ și 3 judecători m-au achitat, spunând că am fost închis nevinovat.

Nimeni nu a încercat să își ceară scuze. Nimic nu echivalează cu suferința încasată de mine. Venea soția și stătea 12 ore la rând. De ce să fie umiliți cei care m-au vizitat? Familia a fost de 108 ori la mine. Instanța va hotărî cu cât mă despăgubește. Statul român să îi sancționeze pe cei care m-au umilit.

Nu știu de ce m-au ales pe mine. Nu pot să nu am suspiciuni. Pe scena mitingului pentru lansarea candidaturii din 2009, Băsescu i-a luat de mână pe Gherghe și Vâlcov și a spus că „Ei sunt oamenii cu care ne mândrim!”. 

Eu sunt un om realist. Nu pot acuza fără probe. Nu știu cu ce am putut deranja. Unii cred că s-a vrut să se dea un exemplu. A vrut Băsescu să fie arestați niște oameni. Obiectivul lui a fost îndeplinit. Au fost arestați Vântu, Năstase și Voiculescu. Mi-a fost foarte greu. Într-un așa moment, realizezi care este viața reală. Așa vezi care sunt adevărații prieteni. În campania din 2016 nu îmi era ușor, eu eram pușcăriaș, iar candidații celorlalte partide erau curați. 

Nu am vrut să mă dau învins. A fost o nebunie ce am făcut. Vâlcenii au avut încredere în mine și am reușit să redevin primar. Am înțeles că dacă vrem ca țara noastră să se dezvolte, atunci trebuie să renunțăm la ură și la divizare.”, a declarat Mircia Gutău.