Exclus de selecţionerul Victor Piţurcă de la echipa naţională de fotbal a României, atacantul Adrian Mutu vrea să-i susţină din tribună pe tricolori la meciul de vineri, din deplasare, cu Luxemburg. Jucătorul de la Cesena l-a rugat pe Mircea Sandu, preşedintele FRF, să-i dea o invitaţie.
"Mutu m-a sunat şi mi-a cerut o invitaţie la meciul cu Luxemburg. Mi-a spus că vrea să fie alături de echipă. M-a mirat, pentru că el n-a făcut niciodată un astfel de gest. E un gest care trebuie să fie luat în calcul, i-am transmis asta şi antrenorului naţionalei. De la Tamaş, însă, nu am primit niciun telefon", a spus Mircea Sandu, la postul de televiziune Sport.ro. Conducătorul FRF crede că este posibil ca Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş să fie rechemaţi de Victor Piţurcă la următoarele meciuri ale tricolorilor: "A fost o exprimare greşită a selecţionerului în prima lui conferinţă (n.r. - după meciul cu San Marino, când Piţurcă a anunţat că Mutu şi Tamaş sunt excluşi definitiv de la naţionala României). Eu am incercat să-l conving că trebuie lăsată o portiţă. El a decis să nu-i cheme la această acţiune (n.r. - meciurile cu Luxemburg şi cu Franţa). Dacă se va răzgândi şi va considera că jucătorii merită să fie convocaţi, atunci îi va convoca".