Mircea Sandu e bunic

Mircea Sandu, preşedintele FRF, e de ieri bunic. Fiica sa, Raluca, a adus pe lume o fetiţă.

Greu încercat în ultima vreme după ce a fost diagnosticat cu cancer, Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a primit ieri o veste bună. Raluca, fiica sa, a născut o fetiţă, care a primit numele de Maria. Nepoata lui Mircea Sandu a venit pe lume într-o clinică din Bucureşti. Gurile rele spun că Raluca Sandu va fi nevoită să-şi crească copilul singură, ea întrerupând de ceva vreme relaţia cu cetăţeanul italian Ciro Castelanno, cel despre care se spune că ar fi tatăl fetiţei. La "capitolul bărbaţi", Raluca Sandu a avut mai mereu probleme. Fata şefului de la FRF a fost prietenă cu Walter Zenga, în prezent om la casa lui, dar şi cu un luptător, Todd Medina, cu care s-a şi căsătorit ulterior. După ce rămăsese singură, Raluca, acum în vârstă de 30 de ani, era tot mai des văzută pe la FRF, unde tatăl ei a încercat să-i găsească o slujbă care să-i placă.