Dezvăluiri uluitoare ale unuia dintre informatorii de bază ai fostului procuror al DNA Ploiești, Mircea Negulescu, aflat în ancheta Inspecției Judiciare. El spune despre procurorul „Zdreanță” că apela la cele mai murdare metode de șantaj și făcea afaceri necurate.
Cazul procurorului Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, capătă o amploare uriașă. Flux24 a intrat în posesia unor înregistrări cu Vlad Constantin, zis Șomerul, inculpatul cu a cărui soție vorbea Negulescu în dezvăluirile făcute la România TV, în urmă cu două săptămâni. Acesta relatează cum subordonatul Laurei Codruța Kovesi de la Ploiești o înregistrase ca să o poată șantaja pe șefa DNA, în cazul în care nu își dădea acordul pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Sebastian Ghiță. Cel despre care se vorbește, Nicolae Cantemir, este preşedintele Oamenilor de Afaceri Rromi din judeţul Prahova. Este proprietarul unei ferme de animale si al unei pensiuni turistice. A fost unul din ospătarii lui Nicolae Ceaușescu. În 2013, a reclamat ca i s-au furat 200.000 euro, bijuterii și un ceas de aur depuși într-o cutie de valori la Raiffeisen Bank – Sucursala Ploiești. Este notoriu pentru chefurile pe care le organizează cu diverși procurori, se mai afirma în plângere.
De asemenea, conform măr turiei informatorului lui Negulescu, acesta ar fi încercat să îl compromită pe șeful DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea, și pe fina acestuia tot procuror, Giruela Deaconu.
Transcrierea înregistrării:
- Bă, tu ești sănătos? S-a dus la doamna Kovesi și a înregistrat- o. Când i-a deschis dosarul lui Ghiță și a așteptat două zile acordul. Îmi spunea mie: nu îmi dă ea acordul... înțelegi. El știa că va fi compromisă imaginea lui doamna Ghiță…
VOCE: Kovesi
- Da, doamna Kovesi. Deci el aștepta ca doamna Kovesi să zică nu, ca să o poată să o ardă… Înțelegi deci asta a făcut el. El asta a făcut. Când se întâlnește cu un om se gândește la pista cum poate să îl ardă. (….) Bă, tu nu înțelegi? S-a dus printr-un puci. Să te duci la șefa ta și să îi spui: Îmi dai? El aștepta să zică doamna Kovesi nu, ca să o ardă…
VOCE: Și pe Kovesi?
- Băi, tu ești nebun? Eu am rămas mut când mi-a spus. Dacă pentru Onea și nevasta lui Onea a creat jurisprudență… Mă, tu ești sănătos? L-a în vățat un judecător cum să ia terenuri…..
VOCE: Am văzut la televizor….
- Și acum vrea să îl ardă pe judecător. Că și ăla a făcut aceea manevră. Omul nu e sănătos
VOCE: Ce judecător?
- Ce se întâmplă? Dosarul asta nu a fost făcut să mă ardă, să mă aresteze, ci să mă șantajeze, să mă duc tot la el..
VOCE: Dar cine a început dosarul ăsta, știi?
- Cioca, aia e procuroarea lui. Cioca și cu asta Cristea Luminița… Înțelegi?
VOCE: Păi și acuma. Pe aia o făcea jegoasă, pe Cristea aia…
- Păi așa face el, ca să te instige, să zici și tu ceva. Și… Să te instige. Așa a făcut la mine cu Onea și Guruela. Și zice: Zdreanța aia, nu nejoasa aia de Giruela a luat toate dosarele tale de la Văduva să te ardă, să vadă unde te-a favorizat asta! Zic tocmai bine să le deschidă dacă nu s-au prescris, să îi ardă pe ăia că eu am fost defavorizat
VOCE: Deci nu pot să cred că așa vorbea de Giruela Deaconu, procuroarea de la DNA… Colega lui.
- Măi, nebunule, tu nu în țelegi că pentru nevasta lui Onea a creat jurisprudență să o ardă și pe aia că nu a putut să îl ardă pe Onea?
VOCE: Nu pot să cred! (...)
DNA îl cercetează pe Ghiță pentru o mită de 50 de milioane de euro
DNA Ploieşti face cercetări într-un nou dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiţă. Fostul deputat, dat dispărut şi căutat internaţional, este bănuit de dare de mită de peste 50 milioane de euro. Ghiţă ar fi cerut, potrivit unor surse judiciare, această sumă de la firme controlate de el, banii fiind daţi unor miniştri sau funcţionari pentru ca aceştia din urmă să atribuie contracte societăţilor controlate de el. Procurorii DNA fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Investigaţiile se referă la perioda în care guvernul României a fost condus de Victor Ponta. Cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, patronul Asesoft International S.A, şi omul de afaceri Bogdan Padiu, care controlează Grupul Teamnet, au fost duşi, ieri, cu mandate la DNA.