Mircea Geoană se oferă, pentru a doua oară în două zile, să candideze la președinția României

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că România are nevoie de un candidat social-democrat la alegerile prezidenţiale, adăugând că dacă preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar candida cu sprijinul PSD-ului, acesta nu ar fi totuşi o variantă care să garanteze câştigarea alegerilor.

"Domnul Tăriceanu a dovedit că este un politician serios care îşi respectă angajamentele asumate în faţa electoratului şi, ca urmare, beneficiază de o încredere ridicată în rândul românilor. Cu toate acestea, nu cred în varianta susţinerii candidaturii sale la preşedinţia României de către PSD", spune Geoană, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Geoană precizează faptul că PSD are o mare responsabilitate în raport cu prezidenţialele de la toamnă, acea de a oferi românilor un candidat PSD."Dat fiind că suntem cea mai mare formaţiune politică a României şi că suntem pe primul loc în opţiunile de vot ale electoratului, ne revine responsabilitatea de a îndeplini dorinţa clară a românilor ca regimul Băsescu să devină istorie. Aşadar, trebuie să ne asigurăm că la Cotroceni nu va ajunge un candidat al aşa-zisei Drepte, fiindcă nu ar fi altceva decât o continuare deghizată a regimului Băsescu. În acest scop însă avem nevoie de un prezidenţiabil care să fie capabil să capitalizeze întregul bazin electoral al stângii. Un astfel de candidat nu poate proveni decât din interiorul PSD", susţine social-democratul.

Mircea Geoană reiterează, în acest context, faptul că alegerea PSD este simplă, fiindcă "lista de posibili candidaţi este foarte scurtă"."Pe ea se regăsesc doar două nume - al lui Victor Ponta şi al meu. Suntem singurii candidaţi din PSD cu bagaj suficient de încredere şi notorietate pentru a intre cu prima şansă într-o asemenea competiţie. Legitimitatea lui Victor Ponta pentru candidatura la prezidenţiale decurge din performanţele obţinute de către cabinetele conduse. Dacă Victor Ponta va decide să rămână premier, atunci eu sunt gata să preiau ştafeta către Cotroceni. Am dovedit deja în 2009 că sunt capabil să câştig această competiţie în România şi numai voturile controversate ale diasporei m-au împiedicat să devin preşedinte", conchide senatorul PSD.

Insistența lui Geoană este stranie în contextul în care și ieri, și azi, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis că nu există o listă scurtă în PSD, iar șeful partidului, Victor Ponta, a declarat că în privința candidaturii acestuia "mesajele din partid nu sunt foarte încurajatoare sau de un entuziasm deosebit".