Cine va intra în cursa pentru prezidențialele din 2024, este întrebarea intens dezbătută pe scena politică. Sunt vehiculate mai multe nume, se fac scenarii. Informații de ultimă oră de la un personaj important al vieții publice.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, ia în considerare o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2024. Numele său a mai fost vehiculat printre posibilii candidați la președinție, din partea PSD. Până în prezent, însă, nici una dintre părți, nici social-democrații, nici oficialul NATO nu au confirmat o discuție clară pe acest subiect. De altfel, nici în prezent Mircea Geoană nu-și exprimă clar opțiunea de a candida.
Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, susține că o discuție având ca temă o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2024 va fi reluată la momentul potrivit. El spune că privește cu interes la ceea ce se întâmplă pe scena politică din România, însă nu a discutat acest subiect cu foștii săi colegi din PSD, partidul care l-ar putea desemna pentru cursa la Cotroceni. Mircea Geoană s-a arătat convins că „această discție va fi reluată la un moment dat”.
În acest context, Geoană a mai precizat că este o personalitate cunoscută în România, mai ales datorită vizibilității pe care i-o acordă funcția din cadrul NATO. Drept urmare, nu vede motivul pentru care ar trebui măsurat în sondaje.
„Parcă e la croitorie, mă măsoară cineva... Nu, sunt cine sunt, îmi fac treaba la NATO, sunt, cred eu, o figură destul de cunoscută aici în România. Am discuții amicale cu lideri politici români de la toate partidele (...) Sunt concentrat pe ceea ce am de făcut acum, e o perioadă importantă. Mă uit cu interes la politica românească, dar sunt convins că această discuție va fi reluată la un moment dat”, a spus secretarul general adjunct al NATO.
Mai mult, oficialul Alianței Nord-Atlantice susține că privește de undeva de deasupra ceea ce se întâmplă în politica internă. Totodată, el spune că, din ceea ce percepe, românii au alte preocupări decât alegerile prezidențiale.
„Când va veni momentul să decid ce am de făcut după ce plec de la NATO o să discutăm”, a spus fostul președinte al PSD, conform Digi 24.
Sorin Grindeanu crede că Mircea Geoană este o opțiune
Precizările lui Mircea Geoană vin în cotextul unei intervenții a prim-vicepreședintelui PSD, Sorin Grindeanu despre viitoarele alegeri prezidențiale. Într-o declarație la Antena3, Sorin Grindeanu a precizat că Mircea Geoană a fost măsurat, în trecut, în sondajele de opinie ale PSD. Liderul PSD a precizat că Mircea Geoană reprezintă o opțiune pentru partidul său, al alegerile prezidențiale viitoare.
„În cele din toamna anului trecut vă pot spune că era măsurat Mircea Geoană. A fost și el trecut în sondajele noastre pentru a vedea cum stă. Da, este și el o variantă. Sunt scenarii pe care le luăm în calcul. Vorbim de cel mai mare partid din România. Vorbim de un partid care încearcă să-și schimbe un pic strategia, strategie care s-a dovedit a fi greșită din 2004 până în 2019 în ceea ce privește alegerile prezidențiale”, a spus Grindeanu.
În interiorul PSD au loc discuții cu privire la desemnarea unui candidat la prezidențialele următoare, dat fiind că președintele partidului, Marcel Ciolacu a declarat că nu este interesat. Ciolacu a avansat mai multe ipoteze de lucru între care și susținerea unui candidat independent, din afara patidului.