Mircea Geoană este convins că toate aceste acuzații cu privire la plagiat nu sunt altceva decât niște acțiuni „concertate atât din interior, cât și din exterior”. Fostul lider al PSD a mai spune că toate aceste afirmații sunt minciuni deoarece când ajungi la NATO este verificat la sânge, deci, în opinia sa sunt „măgării”.
Mircea Geoană spune că nu a plagiat niciodată
Mircea Geoană a venit cu explicații după ce a fost acuzat de plagiat. Secretarul general adjunct al NATO este convins că sunt unii „deranjați de faptul că încă beneficiază de încrederea românilor”, dar nu va face decât să-și vadă de viața sa și de „convingerile” sale.
Mircea Geoană a explicat că odată ce ajunge cineva la NATO, de exemplu în poziția pe care o deține, a fost „verificat până în ultimul labirint al CV-ul”. În opinia sa, toate aceste atacuri la dresa sa nu sun altceva decât „măgării”.
Geoană a mai spus că toate aceste acuzații sunt „o invenție” și că „niciodată” nu a plagiat pentru „a obține avantaje în viață”. Reamintim faptul că Mircea Geoană a studiat la Politehnica, apoi a intrat la Drept. Pasul următor a fost la Școala Națională de Administrație din Franța și apoi Harvard Business School.
Este convins că aceste acțiuni sunt „concertate” din interior și din exterior
Geoană a spus că acuzațiile de plagiat sunt „o parte a unei chestiuni mai concertate”, o „combinație” care „vine din exterior dar și din interior”. Dar nu pare să fie îngrijorat, deoarece „așa se întâmplă peste tot, și la noi cu atât mai mult”.
Mircea Geoana a mai subliniat faptul că „unii nici nu știu că sunt cozi de topor și acționează ca atare, lucrează cu marfa clientului, nu-s băieți proști (...)”.
Revenind la plagiat, Geoană a spus că nu ar fi putut primi funcția pe care o are la NATO, dacă asupra sa ar fi planat o mică suspiciune, deoarece acolo există „verificări drastice”.
Mircea Geoană, despre făcăturile din presă
Mircea Geoana a fost întrebat dacă o va da în judecată pe Emilia Șercan. Secretarul general adjunct al NATO a spus că „ea e ultima lui problemă”. Dar a făcut referire la campania de denigrare la adresa sa: „fac o campanie extrem de mincinoasă, făcătură, făcătură de sus până jos”.
Din acest motiv, spune Mircea Geoană va merge la CNA și în instanță, pentru defăimare. „La limită mergem în străinătate, îi dăm în judecată și acolo, pentru că defăimarea mea nu e doar pentru România este și pentru exterior. Adică dacă vor un pic de metodă occidentală de a reacționa până în profunzime, le-o dăm”.
Mircea Geoană a făcut toate aceste declarații în emisiunea „Sport și Politică”, pe care o puteți urmări pe site-ul fanatik.ro.