Mircea Geoană crede că a fost împuşcat

INCIDENT. Autocarul de campanie al liderului PSD Mircea Geoană a fost implicat duminică seară într-un incident în apropierea Bucureştiului.

Chiar la intrarea în localitatea Otopeni din judeţul Ilfov, parbrizul autocarului a fost crăpat în urma unor lovituri cauzate probabil de pietre. Liderii PSD au o altă ipoteză. „S-a tras probabil cu o armă cu aer comprimat“, a explicat liderul PSD Ilfov, Gabriel Oprea. Mircea Geoană consideră că a fost un atac premeditat asupra autocarului cu care se deplasa. „Probabil am fost supravegheaţi pe tot parcursul acţiunii de campanie. Trebuie să vedem care este expertiza poliţiei, dar din declaraţiile şoferului se pare că acest lucru a fost premeditat“, a comentat Geoană.