Fostul liberal Mircea Diaconu susţine că a cheltuit puţin peste 1.000 de euro în campania electorală a alegerilor pentru Parlamentul European, unde a candidat că independent pentru un mandat de europarlamentar.
"Am cheltuit 5.000 de lei, pe care i-am pus într-un cont separat, 1.300 de lei au fost tipăriturile, ceea ce înseamnă 2.000 de afişe şi 20.000 de cărţi poştale. Restul, motorină, care a fost 2500 de lei şi restul cazare", a declarat actorul Mircea Diaconu, la România TV.
Actorul a candidat ca independent pentru un mandat de europarlamentar, reușind să adune 6,81% din voturile românilor, potrivit celor mai recente rezultate date publicității de Biroul Electoral Central.