Curtea de Apel Constanța a pronunțat, ieri, sentința definitivă în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență. Magistrații au păstrat sentința dată de Tribunal, dar i-au ridicat sechestrul de pe bunuri
Mircea Băsescu este, de ieri, deținut la Penitenciarul Poarta Albă, unde va executa patru luni din pedeapsa de patru ani de închisoare, la care a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanța. El este acuzat că ar fi primit bani de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scăpa pe interlop de închisoare. În cei doi ani de judecată, Mircea Băsescu a negat cu vehemență că ar fi luat vreun. „Fac închisoare nevinovat”, a spus el înainte de a se preda.
S-a întâlnit cu copiii, în drum spre penitenciar
Vestea condamnării sale definitive la închisoare a fost aproape șocantă pentru Mircea Băsescu. A sperat până în ultimul moment că poate primi cu suspendare. Pe de altă parte, familia s-a pregătit moral și pentru ce-i mai rău. Cei doi copii au venit special la Constanța. Dar nu s-au mai putut întâlni acasă. Mașina lor s-a intersectat cu a tatălui lor pe drumul spre Poliția Județeană, unde Mircea Băsescu urma să se predea. Soția, Doina, a rămas acasă. Nu este genul de femeie care să se prăbușească ușor. „La despărțire i-am spus să aibă încredere în noi și să nu ne poarte nouă de grijă, de acolo, că ne descurcăm noi”, spune Doina Băsescu. Soțul ei va sta patru luni la închisoarea, pentru că, având peste 60 de ani, va executa doar o treime din pedeapsă. Din patru ani rămân astfel 16 luni. Din acestea se scad cele 12 luni în care a fost arestat preventiv și, apoi, arestat la domiciliu.
FOTO: La Penitenciarul Poarta Albă sunt încarcerate multe VIP-uri
„Victima” Căpățână
Marian Căpățană, condamnat la trei ani închisoare pentru complicitate la trafic de influență, nu s-a dus să se predea, a așteptat să vină poliția la domiciliul lui din Capitală. Va executa doi ani. Ne-a declarat că, neavând buletin de București, își va executa pedeapsa, cel mai probabil, la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Se consideră o victimă a lui Traian Băsescu, la care ar fi ajuns de fapt banii de la Bercea Mondial, după ce inițial, în instanță, declarase că toți banii fuseseră împrumutați de el. Este revoltat că „lui Mircea Băsescu îi ridică și sechestrul pentru ca Traian Băsescu să nu aibă nicio răspundere. Știți cât am luptat eu pentru bagabonții ăștia?”
Decizia Curții
Decizia Curții de Apel Constanța modifică, în parte, soluția Tribunalului, lămurind într-un fel și subiectul banilor. „Curtea de Apel Constanța desființează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, dispune confiscarea specială de la inculpatul Căpățână Marian Adrian a sumei de 265.000 euro. Ridică măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa DNA asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Băsescu Mircea. Înlătură din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind confiscarea specială a sumei de 265.000 euro, de la inculpatul Băsescu Mircea”, se arată în minuta instanței.