Mircea Badea vs. un greu din PNL. A fost război la Antena 3: „Sunteți odios! Odios!”

Mircea Badea vs. un greu din PNL. A fost război la Antena 3: „Sunteți odios! Odios!”

Vineri după-amiază, la Antena 3, au fost momente tensionate după ce Mircea Badea i-a dat o replică deputatului PNL Virgil Guran.

Totul a pornit de la actualul context pandemic din România, în care de la o zi la alta sunt raportate cifre-record cu privire la numărul de cazuri noi de infectare cu Covid-19.

„Criza sanitară în România, care există la cote din ce în ce mai alarmante, având în vedere numărul în creștere la Terapie Intensivă, cred că este cauzată de incompetența crasă a autorităților din România, că vorbim despre administrație sau chiar despre specialiști medicali care au decis strategia.

Este ceva profund greșit în cum acționează România, un mod absolut unic pe planetă, unic în lumea civilizată.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la definiția cazului, modelul de testare, până la orice altă măsură luată de autoritățile din România... sunt diferențe majore față de restul lumii!”, a spus Badea în cadrul emisiunii Obiectiv.

După această intevenţie, Virgil Guran, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului şi deputat PNL, a primit o întrebare de la un jurnalist al Antenei 3.

Liberalul a fost întrebat dacă în acest moment se pune problema ca atitudinea față de pandemie să fie schimbată, „având în vedere că numărul cazurilor crește în continuare”.

„Noi încercăm să schimbăm anumite lucruri, chiar și sunt anumite măsuri pe care o să le luăm, de limitare a contactului atunci când este cazul.

Din păcate, există o lege, care a trecut prin Parlament, și a schimbat mult din ceea ce făceam înainte și trebuie să o aplicăm. Asta este realitatea!

Și vă dau un exemplu din ce prevede această lege: oamenii care se duc și se testează la entități particulare și sunt declarați pozitiv pleacă acasă efectiv.

Suntem informați de acest lucru, dar nu avem instrumentele legale să mergem, să-i luăm, să-i internăm”, a răspuns Guran.

Mircea Badea nu s-a putut abţine şi l-a atacat dur pe liberal. A urmat un schimb apăsat de replici între cei doi:

„Virgil Guran: Auziți...

Mircea Badea: Aud, aud! Sunteți odios!

Virgil Guran: Dacă aveți un pic de educație, vă rog frumos...

Mircea Badea: Nu, nu am niciun pic de educație. Nu mai insistați! Suntem caz unic pe planetă cu procedura asta și insistați!

Virgil Guran: Eu nu cred că sunt odios. Mergem la Dâmbovița, unde știu cazuri. Sunt 50 de astfel de persoane care sunt infectate și stau acasă sau se plimbă, nu au nicio treabă. Și nu avem cum să luăm niște măsuri normale, omenești.

Mircea Badea: Hai să mergem în orice parte a planetei, nu la Dâmbovița! Hai să mergem în Italia, Spania, Franța!

Virgil Guran: Dar dumneavoastră ce credeți că ar trebui făcut?!

Mircea Badea: Ca-n țările astea! E greu!”

sursa: dcnews.ro