Mircea Badea: ”Am stat de vorbă și cu cetățenii din New York, în emisiune, și dânsa, mama statului de drept, adică mama din hotărârea judecătoarească, nu mama care a crescut-o până la opt ani, a zis că sigur, sigur i-au fost aplicate rele tratamente pentru că copilul a fost și spitalizat pentru că s-a îmbolnăvit", a comentat Badea în emisiunea de aseară.

În acest caz şi fiul lui Mircea Badea ar putea fi adoptat pentru că şi el s-a îmbolnăvit 

"Pe acest sistem și fii-miu a avut rele tratamente, poate vine onorata instanță să mi-l ia, poate-l adoptă pe fii-miu de exemplu, cu forța. Bă, când s-a îmbolnăvit fii-miu l-am dus la spital. Copiii se mai și îmbolnăvesc, nu știu copiii ăștia din New York dacă se mai îmbolnăvesc sau nu, poate niciodată, dar copiii pe care i-am văzut eu se mai îmbonăvesc și când merg la kindergarten, acoloșa când intră în colectivity, bă, tăticule, te mai și îmbolnăvești, și am ajuns la spital de vreo două ori, i-au făcut și perfuzie" a spus Mircea Badea.

"Dacă se îmbolnăvește un copil și nu-l duci la doctor, atunci, da, sunt rele tratamente aplicate minorului. Dacă se îmbolnăvește și tu-l duci la doctor, asta înseamnă că e ok. A, nu trebuia să se îmbolnăvească deloc” a concluzionat  Mircea Badea, în emisiunea ”În Gura Presei”.

 

Te-ar putea interesa și: