Poliţia Rutieră a depistat, săptămâna trecută, aproape 35.500 de şoferi care au încălcat regulile de circulaţie. Printre ei, se numără şi realizatorul TV, Mircea Badea, cel care i-a numit pe oamenii legii "boschetari" iar pe jurnalişti "milogi"
Timp de şapte zile, poliţiştii din 27 de ţări au acţionat împotriva vitezomanilor. Acţiunea care a vut loc simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene - T.I.S.P.O.L. s-a finalizat cu amenzi usturătoare şi cu suspendarea permiselor de conducere pentru zeci de mii de şoferi din ţara noastră. Printre ei se numără şi Mircea Badea realizatorul de la Antena 3 care a fost prins, vinerea trecută, circulând pe Autostrada 3 cu aproape 170 de kilometri la oră. Frustrat de acel incident, el a comentat situaţia pe blog:"N-am fost surprins să văd "jurnaliştii" cu vocaţie de milogi cum stau la 40 de grade în câmp deschis pentru a filma acţiunile "oamenilor legii" cu vocaţie de boschetari şi pentru a pune întrebări cretine:"vă grăbeaţi?".
Cert este că el a fost prins în acţiunea desfăşurată, între 20 şi 26 august, la nivel naţional, coordonată de Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române. În această perioadă au fost depistate aproape 35.500 de cazuri de încălcare a regimului legal de viteză pe drumurile publice. Acţiunea desfăşurată de poliţiştii rutieri s-a înscris în calendarul de activităţi pentru anul 2012 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene - T.I.S.P.O.L., din care face parte şi Poliţia Rutieră Română, şi a avut loc simultan pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre.
În cadrul actiunii au fost folosite toate sistemele de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea poliţiei.
Pe parcursul celor şapte zile de acţiune au fost înregistrate 35.498 de cazuri de încălcare a regimului legal de viteză.
Operaţiunea constituie un element important în strategia T.I.S.P.O.L. de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în accidente produse pe drumurile publice din Europa. Potrivit organizaţiei, la nivel european, viteza excesivă se regăseşte între primele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave, constituind totodată cauza principală de producere a acestor accidente în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani.
Pericolul de implicare a participanţilor la trafic în accidente rutiere soldate cu consecinţe grave, având drept cauză "viteza", există nu numai atunci când autovehiculele sunt conduse cu o viteză superioară limitei legale, dar şi în situaţiile în care viteza nu este adaptată la condiţiile de drum, chiar dacă se încadrează în limitele impuse de lege.