Prezentatorul emisiunii „Sinteza zilei” (Antena 3), Mihai Gâdea, a fost cel care a  confirmat vestea ce i-a luat prin surprindere pe fanii lui Mircea Badea.

„Doamnelor și domnilor, ultimele minute ale acestei emisiuni… Pur și simplu, am uitat că domnul Mircea Badea și-a luat câteva zile libere”, a zis Mihai Gâdea.

Prezentatorul emisiunii „Sinteza zilei” chiar uitase că al său coleg de la Antena 3 îl anunţase că va lipsi o perioadă întrucât anterior precizase că va intra „în legătură cu Mircea Badea”.

„Foarte frumos că a făcut acest lucru. Haideți să vedem pe final ce se întâmplă mâine”, a mai spus Gâdea, completând că vor urma „decizii majore la CCR”.

Absenţa lui Mircea Badea de la una dintre cele mai longevive emisiuni din Trustul Intact vine după ce prezentatorul avusese o dezvăluire despre consumul său nervos.

Marți, în pasa cu Mihai Gâdea, Badea a vorbit despre lucrurile care l-au revoltat în ultima perioada și a afirmat că acestea l-au consumat nervos foarte mult.

„Sunt șocat de mine însumi. Faptul că nu am făcut atac cerebral este ceva ce nu înțeleg. Trăitul în țara aceasta este ceva ce încă mă copleșește din când în când.

Eu practic nu mă mai uit la televizor, am ajuns useristo-ong-ist, pentru că ba îmi vine să vomit, ba sunt în prag de atac cerebral.

Mă mai uit la emisiunea ta (n.r. – Sinteza zilei, prezentată de Mihai Gâdea), la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu și cam atât.

Nu mai am nici Facebook, pentru că nu mai pot nici cu proștii, am înghițit multă prostie în viața asta.

Mi-e suficientă propria mea prostie, nu mai încape a altora. Stau pe Twitter și pe Instagram ca mijloc de comunicare în masă.

Și îmi trimite cineva pe Twitter o informație – eu, prost, mă apuc să verific și… așa era. Mi s-a suit sângele în cap”, a spus Badea.

AICI şi AICI puteţi afla ce anume l-a enervat la maximum pe charismaticul prezentator din Trustul Intact.

sursa: dcnews.ro