Mircea Badea s-a amuzat copios pe tema locului DOI obţinut de Kovesi la votul din Consiliul UE

Mircea Badea s-a amuzat copios pe tema locului DOI obţinut de Kovesi la votul din Consiliul UE

Mircea Badea, în emisiunea sa, a comentat despre etapele ciudate pe care trebuie să le treacă cei care candidează pentru funcţia de Procuror European, amuzându-se de locul doi obţinut de Kovesi la EGALITATE cu cel de pe locul trei.

"Kovesi nu se duce acolo să dea un concurs pentru funcţia de Procuror European, ci este un act politic" sublinind că "votul se mai negociază", citând pe Monica Macovei. Reamintim că pe primul loc a fost candidatul francez, Jean Francois Bohnert şi pe locul doi a fost candidatul german Andres Ritter şi Laura Codruţa Kovesi.

"Dacă Ghiţă are aceste probe (eu nu le-am văzut, spun ce ştiu de la cei care le-au văzut)" în opinia sa, "Kovesi se duce sigur la puşcărie".

"Te duci la puşcărie, ca toţi ceilalţi, intri în lumea lor. Şi ce dacă eşti Procuror European, te duci la puşcărie", a mai comentat realizatorul TV în această seară.

Ne puteți urmări și pe Google News