Mircea Badea, două mari lovituri financiare care i-au scos peri albi vedetei de la Antena 3

Mircea Badea, două mari lovituri financiare care i-au scos peri albi vedetei de la Antena 3 Sursa: Arhiva EVZ

A trecut prin multe emoții, marți, în timpul partidelor din Liga Campionilor, dar a câștigat peste 5.000 de lei.

Mircea Badea a devenit în ultima vreme un jucător pătimaș la pariurile sportive. Realizatorul emisiunii „In Gura Presei” de la Antena 3 postează foarte multe bilete pe contul de Facebook, la fel procedând și marți seară, înaintea partidelor în grupele din Liga Campionilor la fotbal. Badea a dat două lovituri, jucând mai întâi meciuri care au început la ora 19.55, apoi mizând pe unele dintre confruntările de la ora 22.00.

Victorii chinuite pentru Sevilla și Chelsea

„O iesi asta? N-am avut chef sa gandesc deloc”, a fost primul mesaj postat de vedeta tv, care a jucat un bilet din două meciuri, pe care a mizat suma de 1.000 de lei. Badea a pariat pe victoria celor de la Chelsea pe terenul francezilor de la Rennes și pe succesul formației FC Sevilla, în Rusia, la FK Krasnodar. Biletul a fost câștigător și i-a adus omului de televiziune suma de 2.524,50 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu însă fără emoții. Chelsea a condus la Rennes cu 1-0, gol marcat de Hudson-Odoi în minutul 22. Francezii au egalat cu cinci minute înainte de final, gol înscris de Guirassi, dar londonezii au punctat decisiv în minutul 90+1, prin Olivier Giroud.

În același timp, la Krasnodar, Sevilla a condus cu 1-0 (Ivan Rakitici - 4), gazdele au egalat datorită lui Wanderson (56), iar andaluzii au dat lovitura în minutul 90+5, grație lui Munir. Astfel, lui Badea i-au intrat banii în cont.

Golul lui Morata a venit pe final

Apoi, el a mizat pe alte trei meciuri. „O iesi asta? N-am avut alta rima...”, a scris Badea, postând un bilet pe care a mizat 1.000 de lei. El a prins fără emoții succesul obținut de Borussia Dortmund pe teren propriu, scor 3-0 cu FC Bruges. La meciul Dinamo Kiev - FC Barcelona a avut nevoie de minimum două goluri, iar catalanii eu marcat de patru ori.

Marile probleme au apărut la o partidă ce părea a fi simplă: Juventus - Ferencvaros. Torinezii au câștigat foarte greu, scor 2-1, după ce ungurii au condus, iar Alvaro Morata a punctat în minutul 90+2. Badea a câștigat 2.057 lei.