Mirajul vacanţei în Portugalia

Algarve, provincie din sudul ţării, îi ademeneşte pe turişti cu ansambluri hoteliere luxoase şi-i provoacă să se aventureze în mijlocul naturii, prin grote şi vestigii istorice.

Peisaje care-ţi taie răsuflarea, hoteluri luxoase şi plaje de vis - dacă vrei o vacanţă în care să te răsfeţi din plin, ia-ţi inima-n dinţi şi pregăteşte-te pentru un zbor de patru ore, până în cel mai îndepărtat colţ vestic al Europei: Portugalia. Sau, mai exact, până în Algarve, provincia din sudul ţării, locul în care toţi turiştii, încântaţi de confort şi ademeniţi de aventură, îşi doresc să revină cel puţin o dată. În căutarea comorilor Coasta Atlanticului este un univers al complexurilor hoteliere aerisite, cu piscine generoase, grădini verzi şi terenuri de golf. Gazdele au descoperit toate mijloacele de răsfăţ pentru vizitatori, punându-le la dispoziţie centre de spa, restaurante cu specific diferit şi plaje la doar câţiva metri de intrarea în hotel.

Dacă vrei mai mult decât să stai la plajă pe un nisip deosebit de fin, sub un soare ce nu dogoreşte nici la amiază prea puternic - aduce maxime de 33-35 de grade -, pregăteşte-te de un periplu al zonei. Prima destinaţie - Algar Seco, o spectaculoasă aglomerare de stânci şi grote. Sute de ani, vântul şi apele Atlanticului au modelat meticulos pietrele ce ascund peşteri cu peşti şi poveşti cu piraţi.

O altă zi trebuie să-i dedici capitalei regiunii, Faro. Aici vei avea parte de cel puţin o lecţie de istorie, o plimbare cu barca într-o rezervaţie naturală şi o porţie sănătoasă de cumpărături. Rezervaţia Ria Formosa. Se întinde pe 60 de kilometri, are peste 80 de specii de peşti şi peste 200 de specii de păsări. Acestea pot fi admirate într-o plimbare cu barca pe canale, printre năvoadele pescarilor, ocazie perfectă pentru o mică oprire pe una dintre insulele pustii. De jur împrejur, apă şi vegetaţie, întrerupte doar de malurile ce ascund, din loc în loc, mici case de pescari, nelocuite şi folosite doar pentru depozitarea uneltelor. Catedrala din Faro. Din turnul acesteia ar trebui să-ţi începi incursiunea prin centrul vechi al oraşului. Construită în secolul al XIII-lea din zidurile unei moschei, catedrala este un mix între arhitectura barocă şi cea toscană. Paşii te vor purta apoi în jurul zidurilor oraşului şi ale Castelului, până la Capela Oaselor, locul de odihnă a peste 1.000 de călugări. Seară cu karaoke şi Porto

Spiritul vieţii de noapte se află în Albufeira, spun cunoscătorii. Străduţele pline de suveniruri şi terase se aglomerează odată cu apusul soarelui, când turiştii părăsesc plajele şi pornesc în căutarea celei mai bune muzici şi a specialităţilor din peşte.

În cazul în care nu eşti amator de karaoke şi nu te simţi pregătit să asculţi în plină desfăşurare vocile lipsite de talent ale vizitatorilor englezi, evită terasele cele mai aglomerate. Pentru o seară exclusivistă poţi opta să savurezi un cocktail într-unul dintre cluburile hotelurilor de cinci stele. Pentru asta însă, va trebui să reuşeşti să faci rost de o invitaţie - nu oricine are acces în aceste locuri.

În cazul în care niciuna dintre variante nu-ţi surâde, o poţi alege pe cea mai ieftină care, în compania potrivită, s-ar putea dovedi şi cea mai reuşită: cumpără o sticlă de vin de Porto şi aventurează-te pe plajă. Şi pentru că piscinele sunt, de obicei, închise pe timpul nopţii, cei mai curajoşi pot profita de ocazie pentru o baie în ocean.

OFERTE

> Albufeira, 585 euro. Pachetul include 7 nopţi de cazare la hotel de 4* Ondamar Aprt şi transportul cu avionul. Pentru mic dejun, se mai plătesc 70 de euro, iar pentru demipensiune, 140 de euro. Oferta aparţine agenţiei Paralela 45.

> Complex Santa Eulalia, 1.241 euro. Pachetul include 7 nopţi de cazare în complexul de 5*, cu mic dejun şi transport cu avionul. Oferta aparţine agenţiei Virgin Tours.

NU RATAŢI

Excursii care „fac toţi banii“

> O zi în Lisabona. Aflată la câteva ore distanţă, capitala Portugaliei te cucereşte în timp ce colinzi pe străduţele ei înguste, pătrunzi în cetatea Sao Jorge şi îţi rătăceşti privirile în văzduh, cu ochii la Podul 25 Aprilie. Vei fi încântat de Catedrala Sf. Jeronimo şi abia te vei dezlipi de cochetele taverne din port. O zi nu este suficientă pentru a descoperi toate secretele zonei, dar îţi va stârni apetitul ca să revii. Poţi face totuşi un tur prin centrul vechi cu celebrul tramvai 28, cel mai vechi mijloc de transport din oraş.

> Jeep safari. O zi întreagă într-un jeep decapotabil care se avântă printre copaci şi plante exotice este porţia de aventură pentru cei care vor să schimbe peisajul oceanistic cu cel al vieţii la ţară. Chiar dacă nu vei vedea animale sălbatice - poate doar după vinul de la prânz-, te vei bucura de câteva ore în mijlocul naturii şi vei vedea sate ce ţi se vor părea extrase din cărţi, cu străduţe împănate de flori şi case albe, rânduite cuminţi de-o parte şi de alta.

> Algar Seco. Puţini turişti rezistă tentaţiei de a escalada roca marcată de ape şi vânt, din apropierea regiunii Carvoiero. Pe alocuri, paşii îi poartă spre adâncuri, prin peşteri şi tuneluri inundate sau pe margini înguste, de-a lungul pereţilor de stâncă. Turiştii sunt bine-veniţi în orice anotimp, dar, pentru un spectacol deosebit, pot veni în zilele în care nivelul oceanului e ridicat. Atunci apa inundă grotele şi le transformă într-o uriaşă orgă marină.