Una dintre aceste dovezi a fost povestită de preotul Pantelimon Munteanu, în cartea „Părintele Arsenie Boca, Taina Căsătoriei – Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor”, publicată în anul 2012. Astfel, în cartea scrisă de preotul Munteanu este prezentat un caz al unor tineri care au mers să se roage la mormântul lui Arsenie Boca. „O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat. Şi după asta, i-a spus fata prietenului cu care venise: „Hai să te închini şi tu!”. La care tânărul a răspuns nervos că el nu e nebun să se închine la cruci şi la morminte. Şi au plecat cu maşina. Au mers vreo trei ore şi jumătate şi cum s-au învârtit, cum au făcut, că tot în curtea mănăstirii au ajuns. Apoi fata, având şi ea carnet de şofer, a luat volanul. S-au mai învârtit încă o oră şi jumătate şi tot în curtea mănăstirii au ajuns. Atunci băiatul acela s-a dat jos din maşină, s-a dus, s-a închinat şi după aceea au mers ca vântul până la Bucureşti. E întâmplare de anul acesta, m-a sunat fata aproape de miezul nopţii, ca să-mi spună ce au păţit”, scrie Părintele Pantelimon Munteanu.

Va fi ridicat la rangul sfinților

Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis, joi 5 septembrie, a luat act cu aprobare de dosarul de canonizare întocmit de Comisia specială teologică mitropolitană pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca. Dosarul complet și studiul document asupra sfințeniei vieții Cuviosului Părintelui nostru Arsenie vor fi înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Te-ar putea interesa și: