Evenimentul Zilei > Social > Miracolul de la Lourdes l-a făcut pe ateul laureat al Premiului Nobel să-l redescopere pe Dumnezeu. Știința nu a găsit nici până astăzi vreo explicație
Miracolul de la Lourdes l-a făcut pe ateul laureat al Premiului Nobel să-l redescopere pe Dumnezeu. Știința nu a găsit nici până astăzi vreo explicație

Miracolul de la Lourdes l-a făcut pe ateul laureat al Premiului Nobel să-l redescopere pe Dumnezeu. Știința nu a găsit nici până astăzi vreo explicație

Catalogarea celor care cred în Dumnezeu drept bigoți și "pupători de moaște" a devenit o regulă în zilele noastre, mai ales în rândul tinerilor cu carte. "Cum să mai crezi în asemenea bazaconii în mileniul trei, când știința...". îți vor spune ei cu superioritate. Și, totuși, oameni de știință, cu o pregătire mult mai riguroasă decât tinerii care ne dau lecții, au sfârșit prin a recunoaște adevărul. Printre acești savanți  se află și medicul și biologul Alexis Carrel (1873- 1944), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1912.

Alexis Carrel este cunoscut pentru studiile sale în domeniul chirurgiei și, în special al chirurgiei vasculare. Studiile sale privind chirurgia experimentală, în special vasculară, și transplantul de țesuturi și organei-au adus în 1912 Premiul Nobel pentru Medicină. Dar Carell rămâne în istorie nu numai ca savant, ci și pentru că, întâmplător, a fost martorul ocular al unuia dintre miracolele de la Lourdes.

Un caz medical disperat

Faptele misterioase s-au petrecut cu zece ani înainte ca Alexis Carell să fie distins cu prestigiosul premiu. În 1902, un medic cu care era prieten l-a rugat pe Carrel să-l ajute cu îngrijirea pacienților bolnavi care plecau cu trenul de la Lyon la Lourdes.
Carrel, deși primise o educație religioasă, era un agnostic. Nu credea că la Lourdes , locul unde se spune că Dumnezeu îi vindecă pe cei cărora medicii nu au ce le face, se întîmplă minuni. A consimțit să-și ajute prietenul, mai ales că bănuia că în spatele miracolelor se ascund cauze naturale.
În tren, a întâlnit-o pe Marie Bailly, care suferea de peritonită acută tuberculoasă și o distensie abdominală (creștere în volum a abdomenului) de proporții. Deși Marie Bailly era pe jumătate conștientă, Carrel credea că pacienta va muri destul de repede după ce va ajunge la Lourdes – dacă nu cumva înainte. Și alți medici din tren erau de aceeași părere.

Miracolul pe care știința nu-l poate nici acum explica

Când trenul a ajuns la Lourdes, Marie a fost dusă la Grotă, unde au fost turnate trei ulcele de apă peste abdomenul ei. Mai întâi, a simțit o durere cumplită. Apoi, durerea s-a mai diminuat. În cele din urmă, după a treia ulcea, Marie a avut o senzație plăcută. Abdomenul a început să se micșoreze, iar pulsul i-a revenit la normal. Carrel stătea în spatele lui Marie (împreună cu alți medici), luând notițe pe măsură ce apa îi era turnată peste abdomen. „Abdomenul foarte întins și foarte dur a început să se aplatizeze și în 30 de minute umflătura a dispărut complet. Nu s-a observat nicio descărcare din corp”, a notat conștiincios Carell.

Marie s-a așezat apoi în pat, a luat cina (fără să vomite) și s-a ridicat singură din pat. A doua zi s-a îmbrăcat singură. S-a urcat în tren, și în ciuda călătoriei, a ajuns în Lyon înviorată. Ateul Carrel era șocat. A cerut ca Marie să fie monitorizată atât de un medic, cât și de un psihiatru timp de patru luni.
Oricât de greu i-ar fi fost medicului să accepte, lucrurile erau clare- Marie se vindecase. Ca să mulțumească pentru miraculoasa vindecare, Marie s-a alăturat surorilor carității și și-a dedicat viața îngrijirii bolnavilor și săracilor. Marie avea să se stingă în 1937, la vîrsta de 58 de ani.

Vestea despre minune ajunge în presă, iar Carrel se vede nevoit să intervină

Deși era clar că un miracol avusese loc, Carrel ar fi vrut să evite ca numele lui să fie asociat cu minunea de la Lourdes. Știa că dacă va povesti ce a văzut ar putea să-și ruineze cariera la facultatea de medicină din Lyon.
Vindecarea lui Marie Bailly era atât de evident miraculoasă (rapidă, completă și inexplicabilă) încât suibiecul a ajuns în presa din Franța și din întreaga lume. Reporterii au scris că Alexis Carrel nu credea că vindecarea este un miracol.
Asta era prea de tot, era o minciună gogonată, așa că medicul scrie un răspuns public care enervează pe toată lumea. Carrel îi critică și pe credincioși, care se grăbesc să vorbească de un miracol, dar și pe medicii care refuză în mod nejustificat să ia în considerare posibilitatea unui miracol. Era clar, Carrel credea că poate fi vorba de un miracol și era prea cinstit ca să ascundă asta.

Silit să plece de la facultatea de Medicină din Lyon

După cum se temea Carrel, faptul că a luat în calcul posibilitatea unei vindecări miraculoase a lui Bailly a pus capăt carierei sale la facultatea de medicină din Lyon. N-a fost, însă, deloc un lucru rău. Carrel a plecat la Universitatea din Chicago și, mai apoi, a juns la Universitatea Rockefeller. În 1912, a primit Premiul Nobel pentru cercetările sale cu privire la anastomoza vasculară. Carrel s-a întors de multe ori la Lourdes și, cu o ocazie, a asistat la un al doilea miracol – vindecarea instantanee a unui băiat orb.

Alexis Carrel se întoarce la Dumnezeu

În ciuda acestor două minuni, Carrel nu s-a putut hotărî să afirme în mod concludent realitatea miracolelor – intervenția divină în lume.

Apoi, în 1938, la un an după moartea lui Marie Bailly, Carrel s-a împrietenit cu rectorul seminarului din Rennes, care i-a spus să se consulte cu un călugăr, pr. Alexis Presse. În curând pr. Presse și Carrel au început să poarte discuții nesfârșite. În cele din urmă, în 1942, Carrel a anunțat public că el crede în Dumnezeu, în nemurirea sufletului și în învățăturile Bisericii Catolice.

Doi ani mai târziu, în 1944, Carrel murea la Paris, spovedit și împărtășit părintele Presse. Omul de știință se întorcea în clipa morții în Biserica din copilăria sa.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: