”Minune” veche de când lumea, redescoperită: cum se tratează depresia prin mâncare

”Minune” veche de când lumea, redescoperită: cum se tratează depresia prin mâncare Sursa: arhica EVZ

Cea mai nouă metodă de a scăpa de depresie este veche de când lumea și constă în a mânca anumite alimente. După trei săptămâni, dieta dă rezultate spectaculoase, arată specialiștii.

O anume dietă face minuni în cazul depresiei. Asta pentru că, depresia apare și din cauza unei alimentații deficitare. Un studiu realizat pe populație tânăra (persoane cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani) a arătat că există câteva alimente și condimente care, consumate timp de trei săptămâni, ameliorează simptomele depresiei.

Care sunt alimentele miraculoase? E simplu: fructele proaspete și legumele, peștele, uleiul de măsline, nucile, condimente precum scorțișoara și turmericul. Altfel spus, dieta meditareană. De-a lungul timpului, s-a observat că persoanele care urmau dietă mediteraneană au  cel mai mic risc de depresie.

De exemplu, grecii și italienii. Același tip de alimentație este benefic și creierului și siluetei, inimii, reduce colesterolul, riscul de atac cerebral, întârzie decesul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Informația a fost făcută publică de jurnalul PLOS one.

Studiul a fost realizat pe 76 de studenți, toți cu diferite simptome de derpresie, de la moderate la accentuate. O parte au urmat dieta specială, restul, nu. Cei din primul grup au fost ghidați prin materiale video, rețete, oferindu-li-se și o parte din alimentele sănătoase, că să-i ajute la start.

În timpul dietei, au fost evaluați în ceea ce privește câteva funcții cognitive. După cele trei săptămâni, cei din primul grup aveau o stare mult mai bună, inclusiv mental, nu mai aveau simptome de depresie, ci stări considerate normale. În cel de-al doilea grup, care nu a urmat nicio dietă specială, nu au fost înregistrate schimbări.

Trei luni mai târziu, cei care își păstraseră obiceiurile alimentare dobândite aveau în continuare o stare mentală bună, comparativ cu cei care renunțaseră la alimentația sănătoasă sau cei din al doilea grup.

Sursa: Ziare.com

Sursa foto: Yve