Un copil orfan acuză un poliţist: "M-a pus să fac 50 de flotări şi mi-a dat cu bastonul la talpă"

Doi copii care sunt găzduiţi într-un centru de plasament au fost interogaţi într-o secţie de poliţie. Unul dintre aceştia a relatat că a fost umilit şi bătut.

Copiii sunt crescuţi şi educaţi la casele de tip familial din Sâncraiu de Mureş, complex finanţat şi păstorit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.

La mijlocul acestei săptămâni, doi copii, cu vârste de 12 şi 13 ani, s-au bătut pe drumul spre şcoală. După ce a aflat de incident, directorul şcolii a considerat că trebuie ca minorii să fie duşi la secţia de poliţie din localitate. Băiatul de 12 ani a povestit scenele umilinţei la care a fost supus de poliţist. "M-am bătut pe stradă cu un coleg mai mare cu un an decât mine aşa cum se mai întâmplă la vârsta noastră, iar acesta a mers la conducerea şcolii. Domnul director ne-a dus pe amândoi la secţia de politie şi acolo l-a chemat pe unul dintre poliţişti. Mi-e ruşine să spun ce cuvinte urâte ne-a spus acesta. După ce m-a forţat să scriu o declaraţie, l-a trimis pe colegul meu acasă. Când am rămas singur în birou cu poliţiştul, a scos bastonul din dulap şi mi-a dat câteva bastoane în palmă şi m-a pus să fac 50 de flotări. Mi-a dat şi în talpi!", a povestit acesta. IPJ Mureş respinge varianta umilirii minorului în secţia de poliţie Sesizarea cazului a ajuns şi la Protecţia Copilului Mureş  si la Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). "La noi nu se lucrează sâmbăta. Domnul director poate să vă dea mai multe informaţii. Eu nu ştiu nimic despre un asemnea caz. Reveniţi luni după ora 08.00", ni s-a transmis de la Protecţia Copilului. Am încercat să-l contactăm telefonic pe directorul de la Protecţia Copilului, însă Lorand Schimdt nu a răspuns la apelurile telefonice. În legătură cu acest incident, comisarul de poliţie Livia Popa, purtătorul de cuvânt la IPJ Poliţie Mureş, ne-a confirmat că minorii au fost duşi la secţia de poliţie. Însă, a respins varianta că minorii ar fi fost loviţi. "Au fost aduşi la secţia de poliţie pentru a se rezolva un incident între cei doi copii. Nu a fost lovit niciun copil. Nu a fost nimeni agresat. Nu s-a început cercetările pentru că se ştie ce s-a petrecut acolo", ne-a declarat aceasta. Mai trebuie adăugat că am încercat inclusiv să vorbim cu agentul care l-a umilit pe copil, dar nu a răspuns nimeni de a postul de polţie din Sâncraiu de Mureş. "Minorii nu trebuia să fie interogaţi la Poliţie" Lajos Kristof, director executiv la IRSCA Gifted Education şi unul dintrei cei care au reclamat multe din faptele la limita legii petrecute în casele de ocrotire a minorilor de la Sâncraiu de Mureş, este de părere că "minorii nu trebuia duşi la poliţie şi interogaţi fără consilier psihologic. Acest episod este un nou abuz. Sper că autorităţile nu vor muşamaliza acest incident". Complexul de la Sâncraiu, locul groazei pentru copii Un alt lucru foarte grav este ca părinţii sociali care au grijă de minorii de acolo neglijează supravegherea acestora, ne spune Lajos Kristof. Cazurile în care poliţiştii sunt chemaţi de părinţii sociali de la Complexul Sâncraiu de Mureş sunt destul de dese. Chiar şi când mâzgâlite casele cu desene, cei care ar trebui să aibă de minori, apelează la poliţie. Cu doar câteva luni în urmă, complexul a fost zguduit de un alt scandal: un bărbat, angajat să aibă grijă de copii alături de soţia lui, a întreţinut relaţii sexuale cu una din fetele pe care le avea în grijă, o tânără de 16 ani. CITIŢI ŞI:

  • Un copil este umilit într-un centru de copii condus de o soţie de preot: "Mă nesimţitule, mizerabilule, vezi că puţi!"
  • Casa groazei este patronată de Biserică: Minorii sunt puşi la munci agricole, umiliţi verbal sau fizic şi abuzaţi sexual
  • Casa ororilor la Sâncraiu de Mureş: sex cu minore, bătăi şi sinucidere în centrul de plasament| VIDEO