Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, joi, după întâlnirea cu Gavin Williamson, secretarul pentru apărare al Marii Britanii, că discuţiile dintre cei doi au vizat şi agresivitatea politică şi militară a Federaţiei Ruse, respectiv „intenţia Rusiei de a militariza Marea Neagră”.
„Subiectele abordate pe timpul întrevederii de azi au vizat cu precădere stadiul actual şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, situaţia de securitate la nivel regional, implementarea deciziilor recentului summit, precum şi priorităţile României pe timpul preşedinţiei Consiliului UE pe dimensiunea de apărare şi securitate. Marea Britanie reprezintă pentru România unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici, iar vizita de azi reflectă excelentele relaţii dintre cele două state, oferindu-ne totodată prilejul de a continua discuţiile avute în luna iunie, în marja ministerialei NATO a apărării cu privire la principalele priorităţi ale relaţiei bilaterale, dar şi subiecte aflate pe agenda aliată”, a declarat, joi, ministrul Apărării, după întâlnirea de la Bucureşti cu Gavin Williamson, secretarul pentru apărare al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Potrivit ministrului român al Apărării, cele două părţi au discutat şi despre adaptarea acordului semnat în urmă cu 22 de ani, dintre ţara noastră şi Marea Britanie, la contextul actual.
„Având în vedere actualul context internaţional, am discutat despre posibilitatea de a aduce vechiul acord semnat în urmă cu 22 de ani la parametri adaptaţi realităţii zilelor noastre, având convingerea că acest demers va imprima o nouă energie şi o dimensiune mai amplă relaţiilor militare bilaterale dintre statele noastre (...) Am discutat modalităţile de consolidare a cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale din care facem parte în scopul asigurării unui climat de securitate în zona extinsă a Mării Negre, ţinând cont şi de evoluţiile din flancul sudic, generate de criza din Siria şi cea a refugiaţilor”, a precizat Mihai Fifor.
Potrivit acestuia, un subiect important de pe agenda discuţiilor de joi a fost despre situaţia securităţii din vecinătatea României, cu accent pe acţiunile Rusiei.
„În ceea ce priveşte securitatea din vecinătatea Românei, am menţionat agresivitatea politică şi militară a Federaţiei Ruse şi intenţia sa de militarizare a Mării Negre prin creşterea efectivelor militare din regiune şi dislocarea unor noi capabilităţi, cu potenţial predominant ofensiv, din toate categoriile de forţe armate. Eforturile Federaţiei Ruse se concentrează pe tactici şi acţiuni hibride cu scopul de a submina stabilitatea internă atât a statelor ex-sovietice, cât şi a statelor aliate din vecinătate alimentând aşa-numitele «conflicte îngheţate» (...) Având conturat un astfel de tablou, este evidentă necesitatea unei abordări coerente, coordonate şi unitare, în termeni politici precum şioperaţionali, pentru a descuraja orice escaladare a unor potenţiale conflicte şi pentru a menţine un climat de securitate în regiunea Mării Negre”, a mai declarat Mihai Fifor, precizând că împreună cu partenerii britanici, România se asigură că Marea Neagră rămâne o mare liberă, „condiţie esenţială pentru securitatea întregii Europe”.
La râdul său, Gavin Williamson a declarat că România şi Marea Britanie împărtăşesc aceleaşi valori, precum democraţia, justiţia şi toleranţa. În ceea ce priveşte cooperarea dintre cele două state, oficialul britanic a declarat că este una extem de importantă, iar rolul României în Alianţa NATO este „unul vital” pentru securitatea Europei, mai ales în contextul tensionat din zonă, precum conflictul din Ucraina.