Editura Evenimentul si Capital

Ministrul Transporturilor a mai rupt un contract: „M-am săturat de antreprenori neserioşi”

Autor: | | 2 Comentarii | 562 Vizualizari

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a rupt, duminică, contractul cu executantul, după ce a vizitat stadiul lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Tecuci

După ce a inspectat şantierul de la Tecuci, ministrul Răzvan Cuc s-a declarat total nemulţumit de stadiul lucrărilor, puţin peste 50%, şi a rupt contractul cu executantul, anunţând că va supraveghea şi altă lucrare pe care asocierea de firme o are în ţară, respectiv pe DN 5, unde, de asemenea, termenul de finalizare era anul 2017, dar încă se lucrează.

Lucrarea, cu o valoare 51,5 milioane de lei (fără TVA), a început în anul 2013 şi avea ca termen de finalizare 2017, dată până la care ar fi trebuit să se construiască aproximativ 7 km de şosea, două pasaje peste liniile CFR, 10 podeţe şi 3 intersecţii. Lucrarea avea asigurată finanţarea prin POIM, iar executantul este o asociere de trei firme italiene, respectiv Asocierea SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL - Aleandri SPA - Pasquale ALO' SRL, informează Agerpres.

Referindu-se la centura ocolitoare a Tecuciului, ministrul a precizat că restul lucrărilor neefectuate încă vor fi scoase la licitaţie, pentru ca până la finalul verii să poată fi adjudecat contractul.

„M-am săturat de antreprenori neserioşi, m-am săturat de antreprenori care vin în România, câştigă o licitaţie, după aceea caută subcontractori să lucreze pentru ei şi, aşa cum am transmis, dacă vii în România şi nu îţi faci treaba reziliem contractul. Deci, eu am contractul domnilor cu graficul de implementare şi aşa cum am mai procedat procedăm şi acum. Deci, domnul director Neaga (director CNAIR - n.r.) îl aveţi, îl reziliaţi şi daţi certificat negativ constatator pe trei ani de zile. Evaluaţi de urgenţă ce mai e de executat şi scoateţi imediat la licitaţie acest obiectiv ca să fie finalizat, pentru că oamenii din Tecuci merită acest lucru la cât au aşteptat finanţarea. Dar pentru asta avem nevoie de constructori serioşi, care să vină şi să muncească”, a declarat Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat duminică la Galaţi, unde a verificat stadiul lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Tecuci şi a vizitat alte două amplasamente pentru două mari viitoare obiective de infrastructură - aeroportul de la Galaţi şi centura ocolitoare a municipiului Galaţi.

Olguta Vasilescu a luat FOC! S-A DEZLANTUIT in fata tuturor...Ce s-a putut intampla

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI