Aflat la Constanţa, Eugen Nicolăescu, a anunţat astăzi că, începînd de luni, va declanşa un control la distribuitori şi în farmacii, la nivel naţional, deoarece vrea să demonstreze că nu există o criză a medicamentelor.
Eugen Nicolăescu a spus că echipele de control vor fi formate din reprezentanţi ai ASP, CJAS şi ai ISP din fiecare judeţ şi se vor verifica toţi distribuitorii, toate farmaciile cu circuit închis şi 20 la sută dintre farmaciile cu circuit deschis, alegerea acestora urmînd a fi făcută prin sondaj. "Vor fi verificate toate intrările de medicamente din ultimele luni, modul în care au fost onorate comenzile, stocurile şi medicametele contractate", a declarat ministrul Sănătăţii, care a precizat că rezultatele controlului vor fi făcue publice în aproximativ două săptămîni. "Cine spune că este o criză a medicamentelor are interes în ajutarea distribuitorilor pentru creşterea preţurilor", a mai afirmat ministrul Nicolăescu. De asemenea, ministrul Sănătăţii Publice a mai anunţat că va iniţia în curînd o dezbatere publică pentru noua listă de medicamente compensate, elaborarea acesteia fiind în stadiu avansat. "În cîteva zile vor fi afişate pe site-ul ministerului criteriile pentru alegerea medicamentelor", a afirmat Nicolăescu.
(14:43)