Evenimentul Zilei > Justitie > Ministrul Petre Tobă, AUDIAT ca martor în dosarul de CORUPȚIE în care este judecat BARONUL de Mehedinți, Adrian Duicu
Ministrul Petre Tobă, AUDIAT ca martor în dosarul de CORUPȚIE în care este judecat  BARONUL de Mehedinți, Adrian Duicu

Ministrul Petre Tobă, AUDIAT ca martor în dosarul de CORUPȚIE în care este judecat BARONUL de Mehedinți, Adrian Duicu

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă a fost audiat ca martor în dosarul în care este judecat baronul de Mehedinți, Adrian Duicu. Fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție, fiind acuzat că a intervenit pe lângă factori de decizie din Guvern și din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în încercarea de a-l ajuta pe fostul șef al Poliției județene, Ștefan Ponea, să fie promovat ca adjunct al șefului Poliției Române de atunci, Petre Tobă. În schimb, Ponea urma să intervină pe lângă sora sa, Adina Georgeta Calota-Ponea, magistrat la Curtea de Apel Craiova, pentru a-l scoate „basma curată” pe Duicu, într-un proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil pe baron.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, astăzi, un nou termen în cazul baronului de Mehedinți, Adian Duicu, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), alături de alte nouă persoane, pentru trafic de influență. La apelul judecătorilor, în instanță a fost prezent Petre Tobă, ministrul afacerilor interne. Acesta a fost audiat ca martor deoarece, la data faptelor, în anul 2013, el era șeful Poliției Române.  Din referatul procurorilor DNA reiese că Duicu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, în perioada martie-iunie 2013, i-ar fi spus lui Ştefan Ponea, fostul șef al Inspectoratului Poliției Județene (IPJ) Mehedinți că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pe de o parte, şi asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orşova, pe de altă parte. Bazându-se pe aceste „pile și relații” la nivel înalt, baronul i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că își va menţine, temporar, funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, urmând, apoi, să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române. De asemenea, Duicu s-a lăudat că o poate ajuta pe soția polițistului, Elisabeta Ponea, într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public (Parchetul General).

Procurorii au stabilit că un membru al familiei lui Ponea a obţinut două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-ar fi folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

„Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectiva (n.r. – Adina Georgeta Calota-Ponea, fosta șefă a SCAF a CA Craiova), Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă”.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ioan Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Constantin Stefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD la data faptelor, de trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.