O sută de tablouri, cele mai multe dintre ele nefi ind încă evaluate, au fost descoperite la patru prieteni ai fostului ministru Darius Vâlcov. Din ultima declarație de avere a lui rezultă că nu deține nicio locuință. În 2009, interlopul Sandu Anghel spunea că i-ar fi dat 80 de mii de lei.
DNA a anunțat că a descoperit 101 tablouri care, se presupune că ar aparține fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov. Lucrările de artă ar fi fost cumpărate din șpăgile primite de primar de-a lungul anilor, mită luată în schimbul oferirii unor contracte publice, fără licitație.
Procurorii au început operațiunea de verificare a lucrărilor de artă, operațiune la care participă o echipă de muzeografi. După expertiză, tablourile vor fi predate în custodia unei instituții specializate, care le va putea expune până la finalizarea anchetei. Detaliile au fost oferite de procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor.
Agoniseala ministrului
În ultima sa declarație de avere, fostul primar din Slatina susține că nu deține nicio locuință. Altfel spus, el stă cu chirie. Cu toate acestea, anchetatorii au găsit în hotelul City Slatina cea mai mare parte a operelor de artă și arată că acesta aparține fostului primar, afacerea fiind controlată de interpuși. Potrivit paginii de internet a unității de cazare, hotelul este clasificat la 3 stele, o noapte într-o cameră dublă costă 200 de lei, iar apartamentele se închiriază cu 300 de lei pe noapte.
Conform procurorilor, o parte din operele de artă au fost descoperite în spatele unor pereți falși din acest imobil, dar și la domiciliile a patru persoane de încredere. În încercarea de a le ascunde cât mai repede, oamenii lui Vâlcov au dosit lucrările sub paturi sau prin dulapuri.
O parte dintre lucrările găsite la darius Vâlcov apar și pe site-ul galeriei de artă Raphael, societate coordonată de fosta Miss Univers România 2011, Larisa Popa. Aceasta este chiar din Slatina, unde Vâlcov a fost primar.
Afaceri prin interpuși
Cele mai multe dintre tablouri au fost cumpărate pentru fostul ministru de șoferul acestuia, Lucian Petruţ Suşală. Intenția lui Vâlcov era să deschidă o galerie de artă în București, pe strada Stockholm. La acestă adresă au fost identificate 29 tablouri, semnate, printre alţii, de: Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihail Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser şi Victor Brauner.
În 2013, Vâlcov ar fi dat peste un milion de lei unui intermediar pentru achiziţia de tablouri. În acest fel, el spera să „spele” banii cu care a cumpărat cele 101 de tablouri, bani care au fost obținuți prin luare de mită de la diverși constructori care au primit lucrări publice în județ. Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al lui Vâlcov. Aceasta a fost prima „captură” a anchetatorilor. A urmat descoperirea din pereții hotelului din Slatina care i-a uimit pe anchetatori.
În 2009, Theodor Berna, administratorul Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov și i-a propus ca în schimbul câştigării unor licitaţii să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). Fostul primar a fost arestat la domiciliu. De frica interceptărilor, discuțiile dintre complici aveau loc prin cimitire
.Lista tablourilor identificate
Operele de artă semnate Pablo Picasso sunt „Lupta Centaurilor, III”, „Pictor în atelier” şi „Regele”. Arhiva casei de licitații Sotheby’s consemnează prețul la care au fost vândute cele trei lucrări semnate de celebrul pictor. În total, au costat 13.000 de euro.
FOTO„Femme nue couchee”, tablou semnat de Renoir a fost găsit într-un seif
Alte lucrări: „Portret” - de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, „Micul dejun” - de Eustaţiu Stoenescu, „Lan de grâu”, „Grădina Cişmigiu” - de Samuel Mützner, „Prapor” - de Horia Bernea, „Zână”, „Zâne”, „Victor Hugo” - de Andy Warhol.
FOTO: „Regele” a fost evaluat între 2.000 și 3.000 de lire sterline. Pe site-ul casei de licitație apare că lucrarea s-a vândut cu 4.375 de lire sterline
Desenele din tuş pe hârtie, de Andy Warhol, apar pe siteul casei de licitaţii Christie’s cu o valoare estimată cuprinsă între 5.000 şi 7.000 de dolari, respectiv 4.000 şi 6.000 de dolari.
FOTO: Lucrarea„Pictor înatelier” s-a vândut la olicitație la Londra cu 2.500 de lire.A fost evaluată de Sotheby’s,între 2.000și 3.000de lire
Desenul în grafit, „Victor Hugo”, semnat de Andy Warhol, apare pe site-ul de licitații online Christie’s vândut cu 30.000 de dolari.
FOTO: Lupta Centaurilor III a fost vândut pe site-ul unei case de licitații cu 5.000 de euro
Un alt tablou găsit la Vâlcov, intitulat „Femme nue couchee”, de Auguste Renoir, a fost adjudecat cu suma de 114.963 de euro, potrivit site-ului de licitaţii cornettedesaintcyr.fr.
Afaceri cu „sponsorul” Bercea Mondial
Vâlcov a fost primar din 2004 până în 2012, când și-a anunțat demisia din PDL. Imediat, a fost eliberat din funcţia de primar, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Vâlcov a fost reales edil al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.
Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice. Cât a fost primar la Slatina, Vâlcov a negat vehement că ar avea vreo legătură cu interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cu toate acestea, cel condamnat pentru tentativă de omor la aproape 9 ani de închisoare susține că i-ar fi sponsorizat una din campaniile electorale.
„Au fost amândoi pe mână”
Nu au lipsit nici afacerile cu terenuri în Slatina, unde Vâlcov a fost primar. În vara lui 2009, Bercea a povestit, într-o conferință de presă, cum a plătit 80.000 de lei pentru campania primarului. „Am fost cu viceprimarul, am cumpărat un teren de la el și de la primar, cu o sumă foarte mare și cu o condiție - luăm terenul dacă ne dați și autorizația de construcție”, povestea Bercea Mondial. „Au fost amândoi pe mână. Primarul i-a dat un teren vicelui să mi-l vândă mie”, a dezvăluit interlopul.
„Blocul” Vâlcov
Presa locală a dezvăluit că apropiații fostului ministru Darius Vâlcov locuiesc într-un bloc de pe strada Ec. Teodoroiu, imobil construit și subvenționat de primărie. Fostul edil ar fi locuit mai mulți ani în apartamentul fostului său consilier, Cristian Cismaru (30 de ani), actual city –manager al orașului. În același imobil ar deține un apartament și viceprimarul condamnat definitiv cu suspendare pentru corupție, Minel Prina. Cel din urmă este arestat la domiciliu în dosarul lui Vâlcov.