Ministrul Mediului l-a înlocuit pe șeful de la Apele Române. De ce și-a pierdut funcția Gabriel Francisc Ştika

Apele_romane / Sursa foto: arhiva EVZ

Sorin Lucaci va fi noul director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Gabriel Francisc Ştika și-a pierdut funcția după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea fără permis. Schimbarea va avea loc luni.

Sorin Lucaci este, începând de luni, noul director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, informează vineri Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). „Am avut astăzi o discuţie cu directorul general al Administraţiei Naţionale 'Apele Române', domnul Gabriel Francisc Ştika, despre incidentul în care acesta a fost implicat în data de 11 august 2022. Astfel, în urma discuţiei, am decis ca începând de luni, 29 august, A.N. 'Apele Române' să fie condusă de domnul Sorin Lucaci”, a declarat Barna Tanczos, ministrul de resort.

Directorul de la Apele Române, Gabriel Francisc Stika (PSD), a fost prins de polițiști în noaptea de 11 august, în județul Tulcea, având permisul de conducere suspendat. Oamenii legii au deschis un dosar penal după ce acesta a condus ilegal.

Sursa: Facebook/ Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor

Sorin Lucaci este inginer de drumuri, în perioada 2011-2012 fiind director general al DRDP Timişoara, după ce mai mulţi ani a fost director adjunct. Ulterior, el a devenit director la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Banat, potrivit stiripesurse.ro

Directorul de la Apele Române, probleme cu legea

Stika a confirmat că a fost oprit în trafic în noaptea de 11 august, dar a evitat să spună dacă avea permisul suspendat la acel moment. Gabriel Francisc Stika a spus doar că a mai fost oprit în trafic cu ceva timp în urmă, dar că avocatul său a contestat procesul verbal.

Întrebat dacă i s-a deschis dosar penal, directorul de la Apele Române a răspuns: „nu am această informație”. Apoi a invocat legătura telefonică slabă și a refuzat să ofere alte informații.

Stika este un apropiat al ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, fiind puternic susținut de acesta pentru funcția de director la Apele Române. Stika a fost director al direcției de drumuri din perioada 2018-2020 din Consiliului Județean Caraș Severin. A mai fost patru ani viceprimar PSD la Oțelul Roșu și este un apropiat al deputatului Ion Mocioalcă.

La momentul respectiv, președintele PSD, Marcel Ciolacu spunea că Gabriel Francisc Stika va fi „schimbat imediat” din funcția de director al Apelor Române, potrivit G4media.