Ministrul Justiției vrea ridicarea MCV-ului

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, s-a întâlnit, astăzi, cu secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, pentru a discuta despre funcţionarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

În urma discuţiei, ministrul Iordache a declarat că a susţinut în discuţia cu oficialul CE ridicarea MCV în cursul anului 2017. Potrivit acestuia, România îndeplineşte toate condiţiile ridicării MCV, instituţiile din domeniul justiţiei funcţionează în cadrul statului de drept şi, prin urmare, nu are sens ca MCV să fie prelungit până în 2019.

Reprezentantul CE va mai avea întâlniri cu oficiali ai Parchetului General, ai ÎCCJ, cu ministrul Birchall şi cu Liviu Dragnea.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiţie a aderării României şi Bulgariei la UE şi se concentrează în special pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.