Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, a declarat joi, 11 decembrie 2014, că în centrul București-ului (în zona unde era programat să se construiască odinioară proiectul Esplanada) se va edifica un cartier al Justiției.
Potrivit ministrului acolo vor fi reunite toate instanțele si parchetele din București, dar si toate institutele care pregătesc profesioniști ai dreptului. Un spațiu va fi destinat și sediului Uniunii Naționale a Barourilor din România. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Municipiului București, urmând să fie elaborat planul de urbanism zonal. Ministrul a spus că are în biroul de la Minister o hartă cu toate instanțele și parchetele din București, apreciind că, pentru un avocat, este foarte greu să meargă de la o instanță la alta sau de la un parchet la altul într-o oră de vârf a zilei.
Declarația a fost făcută în cadrul conferinței Rolul legal al avocatului într-un stat de drept cu privire la apărarea vieții private și a secretului profesional. Situația din România, organizată de Uniunea Națională a Barourilor din România anunță site-ul juridice.ro