Ministrul Justiției Tudorel Toader a reacționat după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic de astăzi, care susține într-un articol publicat în EVZ că mai multe documente importante din arhiva SIPA au dispărut.
„Dacă cineva a copiat arhiva (c.n. SIPA), va trebui să răspundă, dacă informația este adevărată, dacă se dovedește a fi adevărată. Personal nu am vizitat această arhivă, personal nu am cunoștință de faptul că s-ar fi copiat, multiplicat. Vă asigur că, după ce trec zilele acestea destul de aglomerate cu codurile și legile justiției, mă voi interesa și voi vedea fizic acea arhivă și voi vedea parametrii în care se păstrează și se gestionează”, a spus Tudorel Toader.