Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că informaţiile suplimentare solicitate pentru soluţionarea cererii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă au fost transmise autorităţilor sârbe în cursul lunii martie.
Ministerului Justiţiei precizează că în materia extrădării, deşi corespondenţa este transmisă între autorităţile centrale, respectiv cele două ministere de Justiţie, documentele trebuie înaintate de către Ministerul Justiţiei din statul solicitat către instanţa competentă pentru a decide asupra extrădării.
În comunicat este prezentată, cronologic, corespondenţa purtată între autorităţile din România şi Serbia cu privire la cererea de extrădare a lui Ghiţă, potrivit agerpres.ro.
"Instanţa competentă din Serbia a apreciat faptul că sunt necesare unele informaţii suplimentare în vederea soluţionării cererii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, Ministerul Justiţiei sârb transmiţând o solicitare în acest sens Ministerului Justiţiei român.
Adresa emisă de către Ministerul Justiţiei sârb a fost înregistrată la Ministerul român al Justiţiei la data de 27 februarie 2018. Pentru a fi în măsură să răspundă solicitărilor autorităţilor sârbe, Ministerul Justiţiei, după traducerea în limba română a solicitării, a înaintat-o de îndată instanţei române competente, Curtea de Apel Ploieşti, în vederea furnizării elementelor de răspuns", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, pe 8 martie, după primirea unui răspuns complet de la instanţa românească şi după traducerea acestuia în limba sârbă, Ministerul Justiţiei a înaintat prin fax respectivul răspuns către Ministerul Justiţiei din Serbia, primind confirmarea transmiterii prin fax.
"Întrucât documentele urmau sa fie înaintate şi în original, Curtea de Apel Ploieşti le-a transmis la data de 21 martie 2018, fiind expediate în aceeaşi zi prin curier rapid către Ministerul Justiţiei din Serbia. Documentele au fost primite, conform fişei de expediţie, la data de 23 martie 2018, la Ministerul Justiţiei din Serbia", se mai menţionează în comunicat.